Vremuri…

Am citit aseară un articol pe un blog… Mi s-a părut că mă identific și eu prin acel articol.

Și aș vrea să remarcați că acel blog este al unui ungur, care, apropos, știe gramatica română mai bine decât un sfert din țara asta (zic și eu… poate mai mult), și scrie și cu diacritice: și în ungurește, și în română.
Așa că voi, românii ăia care îi condamnați pe unguri, asigurați-vă prima dată că știți să scrieți și să vorbiți limba română mai bine decât orice alt ungur din țara asta!

M-am abătut puțin de la subiect, dar nu m-am putut abține.

În acel articol este vorba de un mail ce a circulat pe net. Un mail nostalgic, despre vremurile care au trecut, comparate cu cele de acum.
Nu am fost niciodată șoim al patriei, dar în rest pot spune că mi se potrivește aproape tot ce e scris acolo.

Caseta cu Abba, pe care o ascultam la 2-3 ani, n-am s-o uit niciodată. Melodia Super Trouper era preferata mea, care acum abia se mai aude. Aveam un casetofon rusesc, și tot derulam să ascult piesa aia (care îmi place și acum, dar nu mai este preferată).
A urmat primul calculator, HC 90, cu dischete de 5.2″, apoi s-a stricat și jucam jocuri de pe casete audio.
Ne plimbam cu bicileta cât era ziua de mare. Se mai văd bine încă semnele de bună purtare. Nu era vară în care să nu fiu julit în coate, genunchi… Făceam concursuri… cine merge cel mai repede, cine merge cel mai mult fără mâini, cine pune cea mai lungă frână
Toată ziua ceream bani să ne cumpărăm suc la dozator (de la Scorțaru), făceam chetă și beam toți din aceeași sticlă.
Jocurile De-a v-ați-ascunselea, Rațele și Vânătorii, Țară, țară vrem ostași, Prinsa, Sticluța cu otravă, în care ne adunam toată strada în față la Marcu și jucam până când ne strângeau ai noștrii…
La
De-a v-ați-ascunselea ne strângeam câte 20… cei mari cu cei mici… ce distracție…
Sau colecția de abțibilduri de la gumele Turbo.
Am avut Tetris, sau console de jocuri precum Nintendo, sau Sega… cu 10000 de jocuri în memorie (care de fapt erau 10, repetate de 1000 de ori)
Flori, fete, sau băieți, Adevăr sau Provocare… asta era după clasa a 6-a, când stăteam în față la Mihaela (că era bordura mai lată, și un bec deasupra) până la miezul nopții…
Am cerut prietenia fetelor, am completat oracole

Suntem o generație de învingători, de visători, de first-timers…

Și o melodie pentru acest post, care o ascultam când aveam 2 ani, pe disc de vinil. Încă o ascult…
.
Phoenix – Vremuri


[ versuri ]

3 Responses to “Vremuri…”


  • Si eu imi aduc aminte de toate cele de demult … fain a fost …
    Vroiam sa iti aduc aminte de cand furam cirese, visine, mere, pere, zmeura, rebize, coacaze … cam tot ce se putea … si atunci cand eram in vie la casa parasita, sau cand intram acolo si mai luam cate cele … vremuri vremuri …

  • da.dar de ce nu spui ca-ti placea ca eu sa fiu “Teoctistu”si sa te “inmormint”(expresia iti apartine)sau ca in loc de “H”spuneai”F”?erai un copilas dulce,bucuria bunicilor si a noastra.acum tot asa esti.

  • Bine zis! Eu nu sunt unguroaica, dar am stramosi unguri si ma mandresc cu asta!

Leave a Reply

You must login to post a comment.