În seara zilei de 19 decembrie 1973, canalul american NBC a difuzat, ca de obicei, porgramul de divertisment “Tonight Show” cu Johnny Carson, program ce se bucura de un mare succes.
Cu câteva ore înaintea show-ului, unul dintre textieri i-a atras atenţia lui Carson asupra unei ştiri; conform acesteia, un congresman criticase guvernul pentru că rezerva naţională de hârtie igienică era prea mică. Ideea i-a surâs lui Carson, care a dezvoltat-o, făcând mai multe glume pe seama acesteia.
S-a întâmplat însă ca o seamă de ascultători, încredinţaţi că aluziile ironice ale actorului ascundeau un substrat real, să ia gluma în serios. În dimineaţa următoare ei s-au grăbit să cumpere hârtie igienică pentru a-şi completa proviziile. Treptat, zvonul că nu se va mai găsi hârtie igienică s-a răspândit, fără nicio legătură cu contextul hilar din care informaţia fusese extrasă. Alţi americani au plecat spre diverse magazine ca să cumpere hârtie igienică. Diferiţi cumpărători, văzând oameni cu cărucioarele pline de suluri, au dedus că se va întâmpla ceva şi au trecut şi ei la achiziţionarea de hârtie igienică.
În scurt timp, magazinele şi apoi depozitele, cu stocuri calculate pentru un consum normal, s-au golit de preţiosul produs, stivuit acum în casele cetăţenilor. Cei care n-au apucat să-şi cumpere hârtie igienică, văzând rafturile goale, au tras singura concluzie “logică”: pe piaţa americană este o criză de hârtie igienică. Prin urmare, au început să o caute, cu disperare, prin diferite alte magazine, mărind cererea şi amplificând senzaţia unei crize a produsului.
În zadar au intervenit diferite autorităţi, încercând să tempereze populaţia agitată, în zadar au oferit explicaţii normale şi “raţionale”, în zadar însuşi Johnny Carson a precizat, în show-ul său, că totul a fost doar o glumă; toată lumea era convinsă că SUA este ameninţată de o criză a hârtiei igienice. (J. Dominick, 1983, pp.36-37).
Articol adaptat după Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, pg. 115
M-a amuzat teribil, în timp ce citeam pentru testul la ISMM.
Râdeam ca prostul 
Ca să vedeţi cât de dobitoci sunt americanii. 
gandeste-te ca daca la noi s-ar anunta ca este criza de ulei sau faina, sau ma rog ingrediente pentru fabricarea painii .. si cum presa ar lua-o in serios, alergand dupa stiri tot timpul, toata lumea ar crede asta si, dupa ce aceste produse ar fi considerare “rare” si ca ar trebui importate, prin urmare ar deveni mai scumpe, intr-un fina s-ar ajunge la o crestere a pretului painii .. enorma !
media are o putere foarte mare de influentare
gandeste-te cum s-a implementat sistemul bancii centrale in america .. totul a pornit de la un zvon care a panicat multimea si multe banci au dat faliment ..
Ultimul articol al lui psaico: De pe la Olimpiadele Comunicarii
puterea “zvonului”. tocmai ne explica un prof la tehnici promotionale ca sunt mult mai eficiente zvonurile decat celelalte tehnici de a promova produsule…numai ca singura problema este ca sunt foarte greu, aproape imposibil sa poata fi tinute sub control.
pf ..cat am ras
s-a afisat gresit, acolo era doar un laugh
Nevoia primara si-a spus cuvantul !
Poate si nevoia de a iesi din obscurul vietilor pe care le “traiesc”…
ok. americanii sunt dobitoci. crezi ca la noi nu-i posibil? alta treaba: la noi ar intoarce-o si pe partea ailalta…
imi vine in minte “Puterea obisnuintei” – fabula
sa traiesti bai Cretz si sa citesti taica, numa asa’…
Ba da, Victore… s-ar putea să fie posibil
Daa, e tare fabula aia. O ştiu interpretată de Florian Pittiş (Dumnezeu să-l ierte!), foarte mişto.