Monthly Archive for July, 2008

Tren + mare = love

“… însă în ochii curvei ce-am văzut-o ieri era drumul spre mare.”
Citatul ăsta din Vama Veche e genial: le ridică statutul social al curvelor ÅŸi deodată par a fi ceva pozitiv (poate ele chiar aÅŸa sunt, dar deh, societatea noastră…).

Eu n-am văzut nicio curvă, dar am străbătut mai bine de jumătate din drumul spre mare. Un drum care dura vreo 13 ore, jumătate de zi ÅŸi o noapte de vară, cu un vagon numai pentru tabără, cu prieteni buni ÅŸi atmosferă frumoasă, fără vreun pic de somn. La finalul lui stăteau deja primul răsărit, primii aerosoli, zâmbete obosite ÅŸi gânduri răzleÅ£e de “ce va fi”.

Am scos capul pe geam şi brusc am simţit iubirea mea faţă de trenuri. Îmi povestea bunicul că de pe la 3 până la 7 ani, dacă eram în centru şi auzeam semnalul sonor de avertizare de la barieră, trebuia să mergem să vedem trenul cum trece. La 4 ani am urcat pentru prima dată într-o locomotivă, la Motru, şi m-a fascinat că avea volan pentru frână.
Mi-am amintit când eram în clasa a 4-a şi mergeam cu trenul de la Mangalia la Costineşti şi am stat tot drumul cu capul pe geam, uitându-mă la locomotivă, de am ajuns să fac injecţii la mare.
Mi-am amintit cum în vacanţa dintre a 9-a şi a 10-a, în Buzău, am fost la mecanicul locomotivei şi l-am rugat să mă ia cu el. Am mers până la Constanţa, şi am fost foarte încântat că mă lăsa să claxonez de fiecare dată când ne întâlneam cu alt tren, ne intersectam cu o şosea sau intram într-o gară.

Şi stau pe geam cu mâinile întinse şi gura deschisă şi-mi place la nebunie. Şi iarna, când e ger, la fel fac.

Ce fain miroase creozotul, cu care sunt întreţinute traversele de lemn şi ce fain arată pietrele între ele.

P.S. De la 2 ani ştiu ce înseamnă pantograf :)

Fântâna arteziană din Gura Humorului

Fântâniţa noastră arteziană a fost inaugurată cu ocazia Zilelor Humorului 2008 şi a marcat şi sfârşitul acestei ediţii a festivalului festivalurilor în inima Bucovinei.

Păcat că a fost singura dată când a funcÅ£ionat… pentru că de atunci nu a mai fost pornită. Am înÅ£eles că nu ar fi gata, ÅŸi atunci ar fi mers la 30% din capacitate.

Până una-alta, o puteţi admira din poze, că e drăgălaşă şi multicoloră :)

Continue reading ‘Fântâna arteziană din Gura Humorului’

Zilele Humorului 2008 – artificii

Mi s-au părut cele mai slabe de până acum. Nu m-au impresionat, per total. Zilele Humorului 2008 s-au încheiat cam sec.

A fost o chestie care mi-a plăcut: un cerc pe cer, de două ori. Din păcate, am şters poza aia, fără să îmi dau seama. Şi am făcut-o direct de pe aparat.

Nu mi-a plăcut cum au fost gândite: s-au terminat foarte imprevizibil, fără nimic spectaculos, care să te facă să deschizi gura ÅŸi să spui “Maaaaaamă, cât de tareeee”.

IniÅ£ial credeam că au fost oprite artificiile până porneÅŸte fântâna, ca apoi să urmeze un final memorabil. Credeam, doar…

Continue reading ‘Zilele Humorului 2008 – artificii’

Zilele Humorului 2008 – ziua 4

În ultima zi au performat pe scenă:

Smiley, care a cântat live şi a venit însoţit de o trupă de instrumentişti, a fost cel mai apreciat dintre toţi invitaţii Zilelor Humorului. Gagicuţele au fost în extaz şi au sărit pe el pentru fotografii şi autografe.

Continue reading ‘Zilele Humorului 2008 – ziua 4’

Zilele Humorului 2008 – ziua 4 (program de muzică populară)

Da, ÅŸtiu… a trecut doar o săptămână de atunci. Programul de muzică populară a fost foarte frumos, doar că afară era extrem de cald: 33 de grade.

Au interpretat:

un mic naist despre care nu ÅŸtiu nimic

Viorica Macovei, care a reuşit să cânte foarte bine, cu toate că fusese operată la nas cu câteva zile înainte

Nicolae Furdui Iancu, unul dintre preferaţii mei dintre cântăreţii de muzică populară. A cântat melodii din ţara Abrudului şi câteva cântece patriotice la sfârşit. A fost foarte emoţionant :X
Continue reading ‘Zilele Humorului 2008 – ziua 4 (program de muzică populară)’

d’enfants

Am văzut în seara asta un film, Little Manhattan, foarte drăguÅ£. Este vorba despre o poveste de “dragoste” între un băiat de 10 ani ÅŸi trei sferturi ÅŸi o fată de 11 ani, mai înaltă cu jumătate de cap decât el. Merită o oră din viaţă :)

Am putut observa etapele de început ale unei relaÅ£ii ÅŸi toate acele sentimente ÅŸi trăiri aferente. Cum ajunge să se gândească numai la ea, cum fac tot felul de activităţi împreună, cum ÅŸi-ar dori să o sărute dar nu are curajul, cum îşi ia inima în dinÅ£i ÅŸi o strânge de mână, cum îşi ia inima în dinÅ£i ÅŸi o sărută, pe fugă, ÅŸi ea pleacă, primele semne de gelozie, prima ceartă…

Åži mi-am dat seama că toate astea nu se schimbă. Sau se schimbă foarte puÅ£in. AceleaÅŸi emoÅ£ii ÅŸi dovezi de laÅŸitate când e să o Å£ii de mână, să o săruÅ£i, pentru prima dată…

Creştem, ne maturizăm, dar tot nişte copii rămânem.

Mi-a plăcut mult o replică atunci când băiatul, rănit, îl întreabă pe taică-su: “De ce toată dragostea trebuie să se termine?“. Åži au mai fost ÅŸi altele…

Chiar aşa, de ce trebuie să se termine? Trebuie?

Zilele Humorului 2008 – ziua 3 (avioane)

E nasol că nu am un obiectiv pentru zoom. Dar să ştiţi voi şi să ştiu şi eu că au fost avioane, iată dovada:

Piloţii ăia trebuie să fie nebuni, sigur. Altfel n-ar veni în picaj până la 10m de pământ. Au fost şi paraşute, dar nu le-am văzut. :P

Zilele Humorului 2008 – ziua 3

Pentru că ieri nu am avut timp, iar astăzi am o lipsă totală de chef, vreau să fiu scurt :)

În a treia zi din cadrul Zilelor Humorului 2008 am avut parte de multe chestii faine, dar eu nu am prins decât foarte puţine. Totuşi, am văzut-o şi, mai rău, am şi ascultat-o pe Jasmine, care de multe ori mi-a dat senzaţia că ţipă în microfon sau că are orgasm când e pe scenă. Piesele ei nu mi-au plăcut deloc, sincer. Unele cover-uri le-a cântat bine. :)

După don’ÅŸoara s-au desfăşurat Proconsul. I-am filmat cu telefonul, dar se aude atât de prost, încât nu are rost să încerc să pun pe blog. Mai bine căutaÅ£i pe trilulilu piesele ÅŸi le ascultaÅ£i :)
Oricum, au cântat super. Nu s-au lăsat mai prejos de aşteptările mele. După cum bine îmi zicea cineva, m-am bucurat de concert din plin.

Continue reading ‘Zilele Humorului 2008 – ziua 3’

Zilele Humorului 2008 – ziua 2

S-a terminat şi ziua a doua din cadrul Zilelor Humorului 2008. Au cântat Axiome, Lavinia (nu ştiu care a fost faza, dar ea trebuia să cânte abia mâine; Jasmine nu a mai cântat) şi Francesco Napoli.

Doar pe Francesco l-am pozat. Axiome vor mai cânta, iar când era Lavinia pe scenă, eu eram la bere. Aşa se explică. Au mai fost unii care au dansat, dar tot în timp ce eram la bere :)

L-am văzut pe Popa’s pe Aleea ArtiÅŸtilor:

Francesco Napoli a făcut show lăsând oameni din public să cânte alături de el

… sau invitând pe scenă trei gagici (cărora, culmea, le-a reÅ£inut numele; eu n-aÅŸ putea face asta :P )

… apoi a lăsat-o pe una să cânte singur, în timp ce el se retrăgea de pe scenă

Continue reading ‘Zilele Humorului 2008 – ziua 2’

Dashboard Confessional – Currents

Åžtiu, în ultimul timp nu v-am prea încântat cu muzică. Poate că nu am avut cu ce…

Această piesă am primit-o de la Elena, şi îmi place mult de tot (mă gândeam că dacă schimb şi cu care se modifică total sensul :P ).

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

Zilele Humorului 2008 – ziua 1

Ieri a fost prima zi din cadrul Zilelor Humorului 2008, în care tineretul din oraş a avut şansa să se afirme pe scena din Piaţa Republicii.

Armand Ilaş l-a interpretat pe Păcală şi a fost cel mai mic reprezentant al micilor talente: 6 ani. Mie mi-a plăcut foarte mult de el şi aveam nişte emoţii incredibile. Am plâns de fericire când l-am văzut acolo, pe scenă, şi sunt foarte mândru de el. În câteva zile voi posta şi înregistrarea video. Dacă vă întrebaţi de ce e primul, vă spun sincer că l-am favorizat în faţa celorlalţi (care sunt listaţi în ordinea apariţiei pe scenă), doar e frate-miu, nu?

David Cardasim a cântat muzică etno, dar şi ceva de Bach, la pian:

Continue reading ‘Zilele Humorului 2008 – ziua 1’




Apasă repejor aici ca să vezi lovingvama cum trebuie. Apasă aici să intri în rând cu lumea bună, folosind FirefoxX