Mi-ar plăcea să scriu un articol cu titlul ăsta. Dar se pare că tot ceea ce pot să scriu este o explicaţie…
Îmi place cum sună “Din jurnalul unei fete…”. Deja te gândeşti la chestii intime, ferite de ochii curioşi ai lumii. Şi voiam să scriu un articol în care să mă transpun în mintea unei fete. Dar problema a fost că nu făceam altceva decât să citesc titlul şi să încerc să îmi imaginez o temă despre care o fată şi-ar nota în jurnal şi despre felul în care ar scrie. Ce cuvinte ar folosi, ce ar desena lângă, ce culori ar folosi…
Nu am reuşit nimic. Chiar nu pot să-mi dau seama. Simt o poftă nebună de a lectura jurnale de fete, care mai de care mai fancy şi mai pline de secrete. Sau mai inocente, sau mai perverse. De toate vreau ![]()
Şi vreau şi eu un jurnal, pe care să-l scriu cu pixul. Blogul ăsta nu e tocmai un mediu propice în care să mă pot exprima necenzurat, fără subtilităţi şi muşamalizări. Dar vreau un jurnal fain, care să-mi placă. Nu trebuie să fie mare brânză, doar să aibă o copertă drăguţă, personalizabilă, şi paginile albe, fără alte însemne.
Poate că să fie liniat, dar încă nu ştiu sigur. Cred că ar fi mai interesant să-mi aşez eu scrisul cu mare atenţie, drept şi foarte lizibil. De parcă l-aş scrie să-l citească alţii… ce paradox ![]()
Nu, nu las lovingvama. În niciun caz. Doar că nu mai las multe alte gânduri şi trăiri care nu pot apărea pe lovingvama să se piardă în creierul meu prost, care nu e în stare să ţină minte amintiri.
P.S. Deja mă simt ca într-un film (gen Cruel Intentions), când mă gândesc cu ce meticulozitate am să scriu ![]()
P.P.S. Cine se oferă să-mi dea jurnalul să i-l citesc? ![]()






Ultimul articol al lui Ralu: Bradu` nu-i chiar atat de brad
Îmi amintesc, Ralu
Paaai … in locul tau nu mi-as dori sa “intru” in jurnalul unei fete. Acolo poti gasi … multe. Fetele sunt prea rele, iar acele “secrete” pe care zici tu ca ai vrea sa le stii pot fi uneori, sa zicem, periculoase,
Ultimul articol al lui Pitic: Hand made is cool
cred k ai ramane un pic dezamagit, bine, asta in functie de fata care scrie in jurnal … Contrazicandu-l pe Pitic [ de mai sus], pot spune k nu toate fetele sunt la fel, nu suntem prea rele
, doar baietii prea nepasatori
…revin la ideea k nu toate suntem la fel, si secretele nu pot fi asa periculoase, precum zice Pitic , dar si asta depinde de cel ce citeste
…
P.S : we love Vama
Ultimul articol al lui WhoCares…: [fara titlu]
@Pitic: Ştiu că fetele sunt rele, în general. Majoritatea timpului mi-l petrec cu ele
Ai, cumva? 

Tot vreau!
@WhoCares…: Am mai auzit asta cu dezamăgirea… Dar acum nu mă amăgesc prea tare
Şi îţi dai seama că fata care scrie într-un jurnal pe care am să-l citesc eu… e foarte deşteaptă.
P.S. Depinde care
@WhoCares: “Contrazicand-O” … Am zis ca toate fetele sunt rele in cunostinta de cauza, pentru ca si eu sunt FATA
. Si nu e adevarat, toate suntem la fel
. Rautatea variaza de la o fata la alta, dar TOATE suntem foarte rele, in special cu baietii.
@Vlady: Dupa ce am citit postul asta mi-am cautat jurnalul din scoala generala
si, crede-ma, in locul tau nu as vrea sa citesc ce scrie acolo. Si m-am lasat de mult de scrisul “parerilor” in caietele roz cu inimioare 
Ultimul articol al lui Pitic: Romania de 5 stele
Păi, piticule… eu nu mă refeream la jurnal de şcoală generală. Ziceam de ceva mai elaborat, când începe creierul să proceseze altfel informaţiile
Mai exact, după pubertate.
Stiu … si m-ai intrebat daca am, iar eu ti-am raspuns ca nu mai fac asta de mult
Ultimul articol al lui Pitic: Romania de 5 stele
hai ca facem cu schimbul. (re)incep si eu sa imi scriu jurnalul si incepi si tu, si la sfarsitul verii facem schimb de jurnale.
Da… foarte interesantă ideea ta!
Facem. Sper să mi-l cumpăr cât mai repede şi să scriu în el cât mai multe 
cand incepem??
Eu încep imediat ce îl cumpăr
sugestii: antilolita, jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani.
asta daca te intereseaza strict gandurile.
iar autoarea avea chiar 16 ani cand l-a scris, este autobiografic, s-a facut si film dupa el- mellisa p.
jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani e.. scandalos.
daca iei jurnalul unei adolescente obisnuite o sa gasesti barfe, schimbarea opiniilor de la o insemnare la alta de parca saraca fata ar fi schizofrenica, descrierea elaborata a flirturilor cu diversi, o oarecare ignoranta si naivitate, combinata cu rautate si cu revolta si eventual “cum mi-am pierdut eu virginitatea”. nu cred ca este asa mare chestie.
Simina a mai scris: ne-am plictisit?
Salut, arunca o privire pe blogul nostru cu jurnale unicate, poate-ti place ceva

SkoobsBooks a mai scris Jurnal I.C.S
Ce vreau să zic în legătură cu ce?
si eu am jurnal.Il purtam cu mn la scoala,iar baiatul pe kre il plceam a dat peste el si a aflat

Fetele sunt intr-adevar periculoase dak nu stii cum sa le iei mai ales cand se indragostesc…
yo in general ma indregostesc repede dar unii baiti trebuie sa fie atenti cu fetele
va iubesc pe toti
nu stiu ce trebuie sa scriu in jurnal cine imi da vreo idee ?:S:S
cruel intentions e chiar un film bun…cat despre jurnale..hmm e ciudat da nici eu nu am unul pentru ca nu pot sa-l fac cum mi-l imaginez
:”>
LA SCOALA S-AU ADUS NISTE OROLOGII[JURNAL] IMI PLACEA MULT DAR NU MAI AVEAU DE FETE SI SUNT FOARTE SUPARATA

ce commuri pe aici, toate sunt interesate sa le ceri jurnalele
)
”
doar ca nu prea gasesti baieti care sa tina jurnale.. cel putin nu scrise. si nici fetele nu prea mai fac asta 
” Nu am reuşit nimic. Chiar nu pot să-mi dau seama. Simt o poftă nebună de a lectura jurnale de fete, care mai de care mai fancy şi mai pline de secrete. Sau mai inocente, sau mai perverse. De toate vreau
si fetele simt uneori o pofta nebuna sa citeasca jurnalul unui baiat.
este tare dar uneori imi place mai putzin dar voua va place ?????
da jurnalul fetelor;)) e superb:x dar nu imi plakeX( cand cineva mi`l citeste[-x