Pentru arhiva Zilelor Humorului, inclusiv celor în desfăşurare, apăsaţi aici!
Programul este mai jos şi este luat de pe www.gurahumorului.ro. Bineînţeles că nu era scris în limba română, ca atare a trebuit să stau şi să-l traduc corespunzător.
Pe scurt, avem formaţii de alea mari şi tari (c-aşa-i datina la noi): Francesco Napoli (ştiţi replica din “Visul lui Liviu”: cânt-o, bă. p-aia cu Marina), No mercy şi Bad boys blue. Româneşti mari avem Proconsul, şi Axiome (nu mari, dar buni).
Restul… e cancan
Adică nu mă prea interesează Lavinia, Pepe & co. Programul pare drăguţ, în afară de concerte, în care distribuţia trupelor pe zile mi se pare cam nasoală.
În prima zi, joi, îl veţi putea urmări şi pe frate-miu, Armand Ilaş, de la 19,oo, recitând poezii. ![]()
Ne vedem joi ![]()
Joi, 10 iulie
Casa Orăşenească de Cultură
10,oo – Festivalul Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală “Doină, doină…cântec dulce” – concurs.
Acompaniază orchestra “Plaiurile Bistritei” – Bacău
Scena mare – Piaţa Republicii
19,oo – Talente humorene pe scena Zilelor Humorului. Diana Căldăraru, Sabina Cotoară, Armand Ilaş, Horvat Luzer Loris, Filip Cardasim, david Cardasim, The Edge, Clubul Copiilor din Gura Humorului şi invitaţii lor, într-un spectacol al generaţiei foarte tinere.
21,oo – Seară minimal, electro-house & trance – cu DJ Onoff Records şi invitaţii lor, prezintă George Checheriţă
Vineri, 11 iulie
Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina
1o, oo – Deschiderea celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului Naţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică “Umor la… Gura Humorului”. “Editoriale cu comentarii”, Lansarea ultimei apariţii editoriale a publicistului Tiberiu Avram.
Scena mare – Piaţa Republicii
10,3o – Parada portului popular românesc, a participanţilor la Festivalul Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală “Doină doină catec dulce”.
11,oo – 14,oo – Festivalul Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală “Doină doină catec dulce” – Gala laureatilor, Festivitatea de premiere şi spectacol susţinut de Cătălin Maximiuc, Ana Almasana, Elena Mimis-Tranca, Maria Salaru, Luminiţa Croitoru, Alexandru Recolciuc şi Cătălin Brateanu, cu Orchestra “Plaiurile Bistritei” din Bacău şi Ansamblul de Cântece şi Dansuri “Paduretul” din Partestii de Sus. Prezintă Maria Macovei.
Aleea artiştilor
10,3o – 14,oo – Ateliere de grafică satirică
16,oo – 19,oo – Ateliere de grafică satirică
Parcul Central
13,oo – 14,oo – Târgul Meşteşugarilor – Expoziţie live a vieţii tradiţionale bucovinene. Deschiderea oficială.
17,oo – 18,oo – La promenadă, în acorduri de fanfară – Generalii Bucovinei vă invită la Foişor
Scena mare – Piaţa Republicii
14,oo – Copiii cu care ne mândrim – Festivitatea de premiere a olimpicilor humoreni.
Piaţa Republicii
15,3o – 17,oo – Competiţii şi demonstraţii sportive.
Scena mare – Piaţa Republicii
20,oo – Bun venit la Gura Humorului, bun venit Inima Bucovinei – Deschiderea oficială a Zilelor Humorului
20,3o – Axiome – Promovarea albumului “Împreună mereu”
21,oo – Free Dance (I)
21,15 – Jasmine – Recital.
22,00 – Free dance (II)

22,15 – FRANCESCO NAPOLI
Prezentator şi Maestru de ceremonii al serilor Humorului: Daniel Buzdugan
Restaurant Rubin
23,30 – Balul gospodarilor – Petrecere bucovineană cu formaţia Record. Accesul în sala de bal impune costum popular.
Sâmbătă, 12 iulie
Scena mare – Piaţa Republicii
10,oo – 11,oo – Poveste cu Scufiţa Roşie – spectacol pentru copii cu Teatrul Vasilache din Botoşani
Parcul central
11,oo – 19,oo – Târgul Meşteşugarilor – expoziţie live a vieţii tradiţionale bucovinene
14,oo – 16,oo – la promenadă în acorduri de fanfară – Generalii Bucovinei vă invită la foişor
14,oo – 19,oo – “Gustă din … Bucovina” – concurs gastronomic în aer liber
19,oo – Demonstraţii aviatice şi de paraşutism.
Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina
12,oo – 13,oo – Festivalul Naţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică “Umor la … Gura Humorului”
Expoziţii personale:
Ştefan Popa Popa’s, Octavian Covaci, Aurel Ştefan Alexandrescu, Olas Doru Ghiocel, Sorin Emil Badiu, Leonte Năstase, Ştefan Balog, Expoziţia Asociaţiei Caricaturistilor din Serbia, Expoziţia Documentară “Simplissicimus”, Expoziţii In Memoriam: George Gavrilean şi Sorin Postolache.
Lansări de carte:
Octavian Bour: “Bouromania”; Cornel Udrea: “Sodomel şi Gomorita”, “Eu, cel ego”, “Cine se teme de Virginia Woolf?”, “Îngropat în cer”, “Românul brusc” (român vorbit, CD).
Aleea artiştilor
14,3o – 18,oo – Ateliere de grafică satirică
Scena mare – Piaţa Republicii
20,oo – Axiome – Concert prefaţat de Imnul Zilelor Humorului
20,3o – Lavinia – Recital
21,15 – Proconsul – Concert

22,3o – NO MERCY
Prezentator şi Maestru de ceremonii al serilor Humorului: Daniel Buzdugan
Duminică, 13 iulie
Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina
11,oo – Festivitatea de premiere la Festivalului Naţional de Grafică Satirică şi Literatură Umoristică – Umor la… Gura Humorului – ediţia a XVIII-a
Aleea artiştilor
12,oo – 14,oo – Ateliere de grafică satirică.
Parcul central
11,oo – 19,oo – Târgul Meşteşugarilor – expoziţie live a vieţii tradiţionale bucovinene
Scena mare – Piaţa Republicii
12,oo – 13,oo – Parada portului popular, parada cailor şi câinilor de rasă
14,oo – 16,3o – Spectacol folcloric cu: Nicolae Furdui Iancu, Laura Lavric, Viorica Macovei, Alexandru Bradatan. Acompaniază Orchestra Rapsozii Botosanilor. Prezintă Maria Macovei.
Stadion
12,3o – 16,3o – Expoziţie canină, demonstraţii hipice, concursuri forestiere
16,3o-17,oo – Demonstraţii aviatice şi de paraşutism
Restaurant Moldova
18,oo – Nunta de Aur 2008
Parcul central
18, 3o – 19,30 – la promenadă în acorduri de… cafe concert. Recital susţinut de elevii Liceului de Artă din Suceava.
Scena mare – Piaţa Republicii
20,oo – Axiome – Concert
20,3o – Smiley – Recital
21,3o – Pepe – Recital

22,3o – BAD BOYS BLUE
23,3o – Foc de artificii / inaugurarea fântânii arteziene din centrul oraşului
Prezentatori şi Maeştrii de ceremonii ai serii serilor Humorului: Daniel Buzdugan şi Cătălin Mireuţă






No, asta e de vazut! Pacat ca ai scris abia astazi despre asta. Daca ai fi facut-o mai din timp puteam sa ma interesez de o gazda sau ceva si as fi venit. Buzdugan o sa faca spectacol, de 1 decembrie in Alba Iulia tot el a fost prezentator si a iesit foarte bine. Si ar fi fost atatea de vazut… Sper ca macar sa pui 2-3 poze si un filmulet pe blog sa vedem si noi ce pierdem.
Cosmin a mai scris: Picatura