Miss FJSC (și Mister, mă rog)

Aseară a fost balul bobocilor al mândrei mele facultăți.

Critică constructivă:
– Promovarea balului a fost slabă. Poate să-mi spună oricine orice, s-a făcut prea puțin și mult prea târziu. Altfel nu mai primeam o groază de întrebări pe messenger cu referire la bal.
– “Avem invitati oameni din presa, redactori sefi, jurnalisti si bloggeri”. Cine erau acei oameni, că eu în afară de o tipă de care n-am auzit niciodată și de piticu (secsi bă ai fost aseară) n-am văzut pe nimeni.
– Ar mai fi trebuit o probă pentru concurenți.
– Do’nșoara și do’nșorul trebuiau anunțați mai târziu, gen 1:30. (ca să țină mai mult petrecerea și să nu se rupă toți acasă așa repede)
– Treaba asta cu cântăreți mulți și anonimi sună a ieftineală.
DJ Rezident bănuiesc că era cel care punea muzică.
Pe Kontrasens nu țin minte să-i fi văzut (poate au fost înainte să ajung eu).
Montuga nu mi-au plăcut (oricum nu-mi place hausul, așa că poate nu-i neapărat din cauza lor).
Icsu a fost singurul de care auzisem, într-o piesă cu Deceneu (Bine-ați venit în club), de pe o compilație hip-hop veche, Proiectul Verde :) Oricum, a fost cam jalnic. Și beat, pe deasupra. Spunea Tony: “Cât v-a plătit să urce pe scenă?:))
Mai mult succes ar fi avut o trupă tare (cum au venit anul trecut Șuie Paparude și s-a rupt scena), care să cânte vreo 10-12 piese.

Cam atât despre organizare. Să vorbim puțin despre fete.

Au fost vreo 6, cred, una mai mândră decât cealaltă. Serios vorbesc, așa participante frumoase ca la concursul ăsta de miss nu cred că am mai văzut. Una și una.
Mi-a plăcut o tipă brunetă la care mă uitam insistent când a urcat pe scenă și zâmbea foarte fain.
Îmi pare rău și îi cer scuze câștigătoarei că i-am spus că a fost blat. Voiam să o necăjesc, doar :P

Pe lângă cele de pe scenă, au fost foarte multe din anul I. Ceilalți ani, ca de obicei, nu prea sunt prezenți la alte miss-uri. Și am observat că sunt o grămadă mareee de fete frumoase. Băă, da frumoase tare. O tunat șî le-o adunat :D

Pe la începutul serii am avut parte de o “fază” drăguță. Stăteam la bar să-mi cumpăr o bere și am observat o fată care se uita insistent la mine. M-am uitat și eu, și a început să zâmbească. Și tot încercam să îmi aduc aminte dacă o știu și de unde… Cred că i-am spus “salut”, iar ea mi-a întins mâna și mi-a zis ceva de genul “Uite, mi-au crescut unghiile” :)) I-am zis că nu știu cine e și apoi mi-a elucidat ea misterul. Știu că sunteți curioși!
I-am găsit acum ceva timp (destul de mult) contul pe twitter. Nu știu cum, dar am ajuns la ea. Și avea o poză de interesantă la avatar… am mărit-o și am constatat că e frumușică și că își roade unghiile. Și i-am trimis un mesaj în care i-am spus că e frumușică și e păcat să-și roadă unghiile :D

Paranteză: Cred că dacă aș fi vedetă nu ar trebui să apar excesiv la TV să fiu cunoscut de toată lumea.

Am dansat cam fără chef la început, dar mi-am mai dat drumul spre sfârșit. Și atât despre bal, că nu-mi mai aduc aminte.

“Mulți ani trăiască, mulți ani… bla bla… Marius să trăiască, Marius să trăiască… bla bla”. Băăă, da cine-i Marius? =))

15 Responses to “Miss FJSC (și Mister, mă rog)”


Leave a Reply

You must login to post a comment.