Monthly Archive for February, 2009

Nou, bă

Mai nimic. O săptămână cu școală, cu câteva idei de articole notate. Poate și-o poză.

O ieșire într-un club fain (referindu-mă la atmosferă), câteva cântece, prieteni, iar cântece, iar chitară. Vin, bere, vodkă. Oameni.

I love you ’till the end?

Offtopic: Mie-mi place să le numesc pe fete bă (sau băi, în caz că relația nu e foarte apropiată). Dar bă e extraordinar. Nu cred să fiu vreun țăran obosit în felul ăsta, pentru că ăia ar spune fă :) Bă e foarte mișto prin nefirescul exprimat în adresarea către o fată.

Ce faci, bă? :)

Cântă, bă, de ziua mea…

Da, ieri a fost ziua mea. Și mi-a depășit toate așteptările… niciodată nu am primit așa de multe felicitări ca acum. 41. Da, impresionantă cifră pentru mine, care eram obișnuit cu 10, cel mult 15.
Pentru cine nu și-a dat seama, articolul anterior (Pentru că merit) era dedicația mea, pentru mine, de ziua mea. Sună cam egoist, așa-i? :) Poate v-ați întreba dacă am primit ce îmi doream… nu, nu am primit. M-am trezit în patul meu, speriat de geamurile și ușa care se izbeau de toc din cauza vântului.
Totuși, am văzut fata frumoasă, cu ochii verzi și plânși când ne-am întâlnit și cu zâmbetul pe buze când ne-am despărțit.

Ziua ta e în funcție de cum îți calculezi vârsta. Trăim într-o lume în care contează anii, dar poate pentru mine sunt mai importante secundele…

You are 21 years old.
You are 252 months old.
You are 1,096 weeks old.
You are 7,671 days old.
You are 184,124 hours old.
You are 11,047,454 minutes old.
You are 662,847,294 seconds old.

Pentru că o secundă poate face diferența între viață și moarte, ceea ce un an nu va putea face niciodată…

Amânarea concertului cu o săptămână a dus la ceea ce nici nu visam: concert Vama de ziua mea. Mulțumesc atât Carinei pentru dubla invitație oferită, cât și Mirunei pentru vorbele bune pe care le-a pus pentru mine. Pentru că merit – cea mai drăguță chestie pe care am auzit-o (citit-o) vreodată :)

A fost o seară frumoasă. Exceptând plimbarea pe jos de la Piața Unirii la Becker Brau, distanță de 3 stații de autobuz, cu zăpadă rotundă care îți pocnea fața ca niște pietricele și cu vânt care trecea prin pantaloni. Sau prin ciorapi și fustă… :) Nu, a fost faină plimbarea. Mi-a plăcut. O seară frumoasă, deci.

Un concert foarte reușit, aproape perfect. “Cântă, bă!” ….. “Pe mă-ta, bă!”

Vama Veche, o piesă pe care nu au mai cântat-o de doi ani. S-a cunoscut. La fel cum probabil s-ar cunoaște și înlocuirea playlist-ului la fiecare concert…
Nu am chef azi – dacă știam ce va ieși, nu ezitam vreo clipă să înregistrez. A fost… incredibil. Primele două strofe au fost cântate integral de public, iar apoi Tudor a avut destul de puține intervenții.
V.S.T., pe care nu am înregistrat-o, dar pe care mi-am dorit-o la fel de mult. Pentru că era ziua mea și… știți voi…
Epilog, pe care mi-am dorit foarte mult s-o aud. Nu e cântată prea des, dar de fiecare dată când am vrut-o, am avut-o :D

Și pentru că nu era de-ajuns, mi-a cântat și tot clubul “La mulți ani”. Unii involuntar :)

[media id=172 width=500 height=395]

La fel și vouă. Mă înclin.

Pentru că merit

[media id=169 width=500 height=395]

Și cu ocazia asta ne vedem joi, la concert în Becker Brau :) (ora 21)

Cugetare despre iubire

Asta scriam pe 15.08.2008. Mare filosof ce eram :))

În caz că vă întrebați, e din singura filă de jurnal pe care am scris-o. Blogging-ul este mai atractiv, pare-se :) De aseară, acel jurnal a devenit caiet de cântece, care va fi purtat prin câte locuri mai mult sau mai puțin închipuite.

Slumdog Millionaire (2008)

imdb

L-am văzut aseară… și este puțin cam tare filmul ăsta :)

Povestea unui homeless din Mumbay, care ajunge la varianta indiană a “Do you want to be a millionaire?”. E cam prostuc, neumblat pe la școală, dar știe răspunsurile pentru 9 întrebări din întâmplări din viața lui. La ultima întrebare se termină emisiunea, urmând a fi reluată în seara următoare. Când iese din studio, poliția îl arestează, suspectându-l că trișează.

Și așa începe să povestească cum știa fiecare răspuns.

Acum, între noi fie vorba, printre ultimele întrebări au fost și vreo două jenante, gen “Cine-i pe bancnota de 100$” sau “Athos și Porthos erau doi muschetari. Cine era al treilea” (asta fiind chiar ultima întrebare). Eu cred că era Gogu. La ambele, zic :))

Și trebuie să mai adaug că aseară m-am îndrăgostit. Indiencele frumoase sunt… extraordinare!! De asta am scris și articolul anterior :P
Senzația trăită este oarecum faină, dar în același timp e și nașpa, pentru că îți dai seama că niciodată nu ai s-ajungi s-o cunoști. Cel puțin nu fără câteva milioane de para, măcar :)) Și să nu spuneți că vorbesc prostii, asta e fata, Freida Pinto:

Cum e cu dragostea?

E simplu.

Pentru că totul se rezumă la o senzație resimțită pe undeva în mijlocul pieptului. Este, probabil, singura dovadă autentică ce ne-ar putea îndemna să credem că există ceva mai presus de existența noastră fizică. Sufletul…
Da, care ne inundă pieptul și ajunge până în gât când simțim dragostea, emoțiile puternice. Dragostea e tot o emoție. Una puternică.

Și o simți de prima dată. Nu există “Nu pot să-i spun te iubesc așa repede”. Pentru că dacă atunci când o săruți prima dată e la fel ca atunci când exersai sărutul francez pe mână, e clar că nu e nimic. Pentru că dacă atunci când faceți dragoste prima dată e doar senzația că ai intrat la cald, e clar că nu e nimic. Pentru că dacă atunci când te uiți în ochii ei e la fel ca atunci când te uitai în ochii curvei de la salonul de masaj erotic, e clar că nu e nimic.

Pentru că iubirea nu trebuie să fie un instrument de marketing. Pentru că nu-ți trebuie o zi să-i spui te iubesc. Pentru că dacă o simți, nu ți-ar ajunge o viață să-i arăți.

– Ce faci?
– Uite, te iubesc. Tu? :)

Too much love will kill you

[media id=168 width=500 height=395]

Asta fiind de ultimă oră. Super piesă și îmi pare bine că mi-a ieșit ceva :D

Oranj – serviciul de relații cu clienții

Știu că e foarte mare probabilitatea ca niciodată să nu citească cineva de la Orange ce scriu eu aici, dar încercăm…

Am o mare problemă cu serviciul clienți. De fapt, am mai multe probleme :)

Dacă vă aduceți aminte, mai demult era tasta 0 în meniul principal pentru a intra în vorbă cu un operator. La un moment dat, au zis ei că pentru gestionarea mai bună a apelurilor, scot tasta 0 din meniul principal și o bagă prin submeniuri, ca să te ajute cineva special pentru problema pe care o ai. Asta ar însemna alocarea unor operatori pentru fiecare submeniu în parte.

Și cum eram sigur că asta e doar o vrăjeală ieftină, o întreb în seara asta pe o domnișoară: “Auz’, prima dată, vreau să-mi zici mie din ce meniu am ajuns la tine”. Ea… “Păi de unde să știu eu din ce meniu ați ajuns?”. Hop, deci tot îi la grămadă, doar că acum accesul în grămadă se face structurat, nu așa… alandala. Că suntem serioși, ce naiba?

Mai pe românește, serviciul ăsta clienți e făcut special să pierzi timpul. Apelul meu din această seară a durat doar 7min 21s, pentru că cine naiba sună vineri seara?? :)) Lumea se petrece, deci ei nu-s ocupați.

Cu toate astea, am fost nevoit să ascult ceva ce deja știam, și anume că pot să fac diferite chestii din WebCare și Webshop, dar tre’ să-și facă și ei reclamă. Apoi am dat pe meniul 2, ăla cu abonamente și am apăsat 0 cu încredere. Cân’ colo, o ia de la început. Stau și ascult acolo toate chestiile… la sfârșit “apasă asterix să te întorci”. Băăă, vreau la operator!!

Ascult de data asta tot meniul principal, și apăs 7, cred, la mișto. Bag repede 0, nu merge. Apăs 2. Apăs 0. Sună! În sfârșit, am ajuns!!

Nenii ăștia de la Orange nu știu că timpul costă bani, iar eu poate am treburi mai importante de făcut decât să vorbesc cu roboții lor?? Uhm, și să nu mai zic de Vodafone la care n-am reușit nicicum să vorbesc cu un operator, după vreo două conversații de juma’ de oră cu robotul.

Gata, că m-am săturat de ei.

Chitară – ziua 33

A trecut mult timp de când nu m-am mai înregistrat. Am avut și o pauză de o săptămână, cât am fost plecat la Roma.
Și mi-a fost un dor incredibil. Cum am intrat în casă primele lucruri pe care le-am făcut au fost să aprind calculatorul și să iau chitara în brațe.

[media id=167 width=500 height=395]

Am cântat refrenul piesei A treia pace mondială, a lui Gil Ioniță. Pentru asta am învățat un acord nou, adică Fa. Bineînțeles că nu îl pot face barat, deci am făcut o tentativă de F care sună relativ ok :)
Apoi am cântat Când te scuturi de zăpadă, pe care am încercat-o și mai demult. Acum cred că are sens.

Nu dați importanță prea mare vocii, pentru că nici eu nu i-am dat. E doar așa ca să aibă chitara o logică :)

La sfârșit e o succesiune de acorduri inventată de mine, ca să mă învăț să le schimb repede și eventual fără să mă uit.
Pentru cine e interesat: G, D, Am, C, D, G, D, C, D, C, D, apoi după ce am schimbat bătaia: G, D, C, D, G, D… mi-e lene să mai urmăresc. :P

Nu mă întrebați de ce mă uitam pe pereți. Continue reading ‘Chitară – ziua 33’

Femei, femei…

Frunzărind pe hi5 în seara asta, am ajuns la o concluzie: femeile au nevoie de confirmarea frumuseții lor. De asta putem găsi comentarii unul mai tâmp decât celălalt, dar care le face fac pe ele să se simtă bine, să se simtă apreciate.
Chiar dacă nu o să recunoască niciodată, se simt bine și atunci când le fluieră un ‘nea Gică de pe schelă și le spune “Păpușe, ce craci ai!”.

Tot din acest motiv, foarte multe devin pițipoance. Pentru că la noi au ajuns să reprezinte femeia fatală… Și femeile vor ca bărbații să umble după ele, să aibă impresia că se joacă cu ei…

Și uite cum ne întoarcem la sex. Pe care toate-l vor, că altfel nu și-ar expune corpul golaș pe câte site-uri, nici nu s-ar îmbrăca provocator și nici n-ar fi piți. Dar să lăsăm asta pentru o altă discuție :)

Cred că ce am povestit mai sus nu se aplică doar la femei. Desigur, tuturor ne place să fim apreciați pentru calitățile noastre, dar pentru bărbați e mai puțin important.

“Ești foarte frumoasă în seara asta.”

Steve Earle – Galway girl

… and I lost my heart to a Galway girl… :D

Cine a văzut P.S. I love you știe despre ce vorbesc. Cine nu l-a văzut, să-l vadă!

[media id=166 width=400 height=20]