Arhiva lunii March, 2009

Frânturi la Hanul cu Tei

Fiţi bineveniţi la Hanul cu Tei, joi, 2 aprilie, începând cu orele 20.30, la vernisajul expoziţiei de fotografie “Frânturi”, semnate Cristina Andrieş.

“Frânturi” şi-a ales singură numele, fiindcă propune o incursiune în microcosmosurile pe care le ignorăm zi de zi, un discurs binemeritat al detaliului în faţa unor oameni prea grăbiţi să privească în jur. Alături de imagini menite să vă scoată din cotidian, veţi avea parte şi de un concert unde voi cânta alături de câţiva invitaţi surpriză, culeşi şi aleşi pe sprânceană din grădina folkului autohton.

Într-o notă uneori jucăuşă, alteori gravă, am încercat să adaug un strop de creativitate unor obiecte pe lângă care trecem zilnic nepăsători şi care au mai multe semnificaţii decât avem timp să le atribuim.

Aşadar, vom admira pozele şi vom asculta muzică bună în cadrul unui concert live cu invitaţi surpriză (şi vă garantez că va fi fain).

Preţul de intrare va fi de 5 lei.

Citiţi mai multe pe blogul Cristinei!

P.S. Cristina face succesuri. Eu mă bucur pentru ea şi îi urez mult succes în continuare.


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Eu, ignorantul

Asta sunt eu, un ignorant. Altfel nu-mi explic ce s-a întâmplat astăzi.

A venit Ştefan în vizită şi a intrat pe balcon (nu ştiu exact din ce motiv) şi mi-a zis… “Mă, da’ florile astea le mai uzi vreodată, că aici la tine în balcon e ca-n deşert!”.
Eu, destul de confuz… “Care flori?!”

Astăzi am văzut pentru prima dată în 5 luni de zile că am flori. Şi chiar acum vreo săptămână mă gândeam “În casa asta nu este nicio floare. Poate ar trebui să-mi cumpăr una să am grijă de ea, să capăt puţină responsabilitate.”

Şi nu e ca şi cum n-aş fi fost niciodată pe balcon. Acolo întind rufele, care ajung să stea destul de aproape de flori. Dar nu le-am văzut niciodată. Extrem de surprinzător, doar una era moartă. Una se ţine chiar bine, iar celelalte o duc cam rău, dar trăiesc. Nu pot să-mi explic cum au supravieţuit atâta timp fără apă.

De azi înainte am să le ud, pentru că sunt un exemplu al supravieţuirii în condiţii foarte proaste. Singura problemă e că nu prea ştiu cum să le fac… să nu le înec. :)

Citeşte în continuare ‘Eu, ignorantul’


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Opriţi-vă, vă rog

Pentru toţi vizitatorii spammeri, care comentează folosind câte site-uri pe care vor să şi le promoveze pe cuvinte-cheie (gen magazin anvelope, sticlărie, sex shop ş.a.):

Până acum vă tot ştergeam link-urile, dar de azi inainte am să dau direct “Spam”.

Vă mulţumesc pentru înţelegere.


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Zaraza – între ficţiune şi realitate

Presupun că toată lumea a auzit de Zaraza, în caz contrar, să vă fie ruşine.
Pentru cine nu ştie: Zaraza este o melodie foarte celebră a perioadei interbelice, cântată de Cristian Vasile.

De ce zic “între ficţiune şi realitate”? Pentru că mulţi consideră ficţiunea o realitate, iar realitatea nu o ştiu deloc.

Povestea scrisă de Mircea Cărtărescu în cartea De ce iubim femeile a fost luată de bună de foarte multă lume, inclusiv de mine. Dar trebuie să vă dezamăgesc şi să vă mărturisesc că nu e adevărată. Sunt doar invenţii pentru o lectură plăcută.

Zaraza nu a existat niciodată, iar asta ar trebui să lămurească tot ce e neclar. Adică nu era nici prostituată, nici iubita lui Cristian Vasile, nici n-a fost omorâtă de Burilă din banda de la Bariera Vergului, când s-a dus să cumpere tutun. Nimic :)
Cristian Vasile nu a furat cenuşa Zarazei şi nici nu a înghiţit-o cu linguriţa. Nu şi-a ars nici corzile vocale cu terebentină.

A avut diverse probleme de sănătate, probleme cu femeile care îi voiau doar banii şi aşa a ajuns să se căsătorească cu o veche cunoştinţă de-ale lui, Rada Moldoveanu. Mai multe detalii puteţi citi aici.

În realitate, piesa este plagiată după un tango uruguayan, compus de Benjamin Tagle Lara şi care poartă acelaşi nume, Zaraza.

“A la huella, huella, zaraza / huella, huella guay!” – “Hai pe potecă, pe potecă boule/ Pe potecă, hăis!”. Cam aşa ar suna varianta originală, în care este vorba despre un bou la sfârşitul vieţii şi stăpânul trist care îşi aminteşte cum umblau ei doi pe câte poteci…

Eu am fost destul de mâhnit când am descoperit plagiatura, dar la vederea traducerii variantei originale, m-am mai înveselit puţin. Mult mai “fericită” varianta românească. Senzuală, cu versuri faine, care te fac să visezi…

Update: versurile au fost scrise de către Nicolae Kiriţescu, nicidecum de către Cristian Vasile :)

Zaraza a fost un hit la nivel mondial, dacă putem spune aşa, fiind adaptat în mai multe versiuni. Veţi vedea în playlist-ul de mai jos Ignacio Corsini – Zaraza, Cristian Vasile – Zaraza şi W.Gran & A.Harris – Gdy ghitara gra pioseknę.

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Ultima oră

Teatrul Naţional Bucureşti, sala mare. Şi pe cât de mare, pe atât de plină :)

Am fost împreună cu câţiva colegi de grupă de la facultate, la recomandarea domnului Val Vâlcu. Asta pentru că e singura piesă care se joacă şi are legătură cu jurnalismul pe care noi îl studiem cu mândrie. Ultima oră

Un profesor aflat într-o căutare romantică, pe urmele lui Alexandru Macedon, nimereşte în jungla presei româneşti interbelice. Prin ciocnirea dintre două lumi diametral opuse, Mihail Sebastian reuşeşte să construiască o satiră plină de vervă. O cuceritoare poveste de dragoste, în mijlocul unei lumi fără scrupule, nu foarte diferită de cea în care trăim.

Puternicul om de afaceri Grigore Bucşan pregăteşte o mare lovitură financiară în domeniul cerealelor. Pentru a-şi atinge scopul corupe miniştrii, mituieşte ziarişti, mânuieşte destine. Întâmplător însă îşi intersectează traiectoria socială cu modestul, cinstitul şi visătorul profesor de istorie Alexandru Andronic, fascinat nu de bani, nu de putere ci de… Alexandru Macedon. Ce alt final decât o adevărată “lovitură de teatru” poate avea o asemenea întâlnire, când între cei doi intervine şi o femeie frumoasă?

Mi-a plăcut că a fost surprinsă foarte bine schimbarea politicii editoriale în funcţie de cum vor mai marii… scrie-l de bine, scrie-l de rău, scrie-l de bine, scrie-l de rău, nu vezi că mă enervează? :)

Mircea Albulescu, Claudiu Bleonţ, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Ilinca Goia. Oamenii ăştia chiar sunt talentaţi, vă garantez eu. Per total, Ultima oră este o piesă frumoasă, care merită văzută.

A fost jucată pentru prima dată în 1955, sub numele Afacerea Protar, cu Radu Beligan în rolul profesorului Andronic.

P.S. Nu uitaţi de telefoanele mobile :)


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Vrei să schimbi ceva? Trebuie să fii schimbarea!

[de ascultat cum citesc eu]

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

De ce să încerci să schimbi ceva? Tu, ca relativ nimic pe pământul ăsta, să poţi schimba ceva?

Dacă într-adevăr vrei să faci un bine, acţionează în cel mai dur mod posibil: nu te mai uita la 0TV, nu mai urmări ştirile ProTV (de la orice oră, nu doar cele de la ora 5), nu mai citi Libertatea, CanCan, Click sau mai ştiu eu ce alte minunii. Aşa îi vei lovi cel mai tare. Sau poate preferi să-şi ia elicoptere şi să se plimbe la 5 dimineaţa pe Magheru în Bentley-ul lui, pe banii prostiei tale?

Informaţia nu ţi-o bagă ăştia pe gât. Nu te obligă nimeni să deschizi televizorul, să intri pe chat-uri de tot felul, reţele sociale etc.
Animalele nu pot să aleagă. Dacă nu sunt fericite cu locul lor în lume… asta e. Trebuie să trăiască viaţa ce le-a fost dată. Oamenii, în schimb, nu trebuie. Ei au puterea de a alege.

Lasă internetul, ieşi până afară să vezi cum au răsărit primele flori şi cum au început să înmugurească copacii. Vizitează un parc, plantează un copac.

Simte efectul ameţitor care îţi săgeată săgetează tot corpul atunci când săruţi pe cineva pentru prima dată.

Trăieşte viaţa reală, aşa cum o vrei tu. Nu cum o vor alţii.

Tu trebuie să fii schimbarea!


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Ion Dolănescu, odihnească-se în pace

Da, pentru că a murit ieri, la doar 65 de ani, vreau să vă împărtăşesc două melodii de-ale sale.

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

Când am citit pe twitter că Ion Dolănescu a murit, nu-mi venea să cred. Prima reacţie a fost să intru pe un site de ştiri să văd dacă e adevărat…
Băi, eu am crescut pe muzică populară, iar pe a lui îndeosebi. Era o apariţie foarte frecventă în programele de muzică populară ale Radio Iaşi, aşa că dispariţia sa mi-a lăsat un fel de gol, m-a făcut să simt o emoţie în centrul pieptului (despre care v-am mai spus că e dovada pentru care cred că există ceva mai presus de existenţa noastră fizică).

Prima piesă, S-a pus luna-n cireşar, este în duet cu Maria Ciobanu, fosta lui nevastă. Ştiu că după ce s-au despărţit au fost certaţi foarte mult timp şi abia acum câţiva ani s-au reîntâlnit, la insistenţele lui Ionuţ Dolănescu. Eu cred că iubirea dintre ei doi nu s-a stins şi asta se poate vedea şi în înregistrările făcute după împăcare.
Oricum, super piesa. Îmi place foarte foarte mult.

A doua din micuţul playlist este Drumul gării din Beclean, în duet cu Tiberiu Ceia. Motivul pentru care am ales-o este simplu: îmi accentuează dorul pe care i-l port Ardealului, de fiecare dată când o ascult. “Drumul gării din Beclean… şi-o fată de ardelean” \:D/

Ion Dolănescu n-a fost chiar uşă de biserică toată viaţa lui, dar în ultimul timp s-a mai schimbat. Oricum, despre morţi, numai de bine. Să ne amintim cu drag de muzica lui!


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Străini în noapte

Pe 9 martie am fost la Opera Naţională Bucureşti pentru spectacolul de teatru Străini în noapte.

Recomandarea mi-a făcut-o fratele meu, care mi-a zis că trebuie neapărat să merg să o văd.
Şi cum mă plimbam cu Andrei prin Unirii, am trecut pe lângă un centru de vânzări de bilete la diferite evenimente. Nu-i mai ştiu numele. vreaubilet.ro, s-ar putea. Mi-a sărit în ochi afişul pentru piesă şi nu m-am gândit prea mult până să-mi cumpăr bilet.

Păi, să vă spun. Florin Piersic şi Emilia Popescu, în regia lui Radu Beligan. E de-ajuns? :)

Începutul pare a fi destul de slab, chiar puţin plictisitor pe alocuri. Apoi intervin unele schimbări care ajung să te ţină cu sufletul la gură. Ceea ce este cu adevărat impresionant la piesa asta reprezintă trecerile bruşte de la o stare la alta şi finalul total imprevizibil.
Dacă unele părţi le-am intuit destul de uşor, la final chiar nu mă aşteptam. Nu are rost să spun mai mult, pentru că aş strica tot farmecul.

În încheiere, vreau să rog toţi cititorii acestui articol să îşi închidă naibii telefoanele mobile când merg la teatru!! (sau să facă tot ce le stă în putinţă să nu se audă sunând)


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Milenium – Fata sihastră

Ştiam piesa asta de multă vreme, dar am redescoperit-o acum câteva zile cu ajutorul verişoarei mele :D

Sfârşitul e… :X

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Roblogfest 2009

Într-acolo mă îndrept. Poate fac live blogging, aşa ca şmecherii :))

P.S. Deşi nu cred… dar să aveţi mereu speranţa :P


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Leapşă “internaţională”

AIESEC organizează luni, 16 martie, Global Village şi cu această ocazie lansează o leapşă: fă-ţi o ţară aşa cum vrei tu. Alege-i un nume, o limbă, un sport naţional, o mâncare tradiţională şi orice altceva mai vrei tu. Vrei să ai cea mai spectaculoasă ţară? Vino luni în Piaţa Revoluţiei să îi adaugi ingrediente din 46 de ţări diferite.

Ăsta e contextul. Eu am primit-o de la Dani.

Ţara mea ar fi regat. Regatul Monstrului cu patru ochi, condus, desigur, de monstrul cu patru ochi. Staţi liniştiţi, în caz de i se întâmplă ceva conducătorului, se va găsi foarte repede un înlocuitor. Va fi o bătălie între monştrii cu patru ochi pentru preluarea puterii.

Se va vorbi limba română, desigur. Pentru că limba asta îmi place mie, pentru că nu degeaba o susţin şi militez (cam în surdină, din păcate) pentru o limbă română curată, vorbită şi scrisă corect (cu diacritice, da? altfel e o altă limbă pe care puteţi voi s-o inventaţi).

Sportul naţional va fi înotul. N-ar vrea nimeni să fie rege peste un popor gras şi bolnav. Şi astfel scăpăm şi de veşnicul fotbal însoţit de bere şi seminţe.

Mâncarea tradiţională nu ar exista. Dar regatul ar fi foarte vestit pentru codul făcut în vin (aşa cum îl face mama :D )

Vor fi interzise genurile “muzicale” nemuzicale… adică tot ce nu are o linie melodică şi conţine bubuieli excesive şi efecte repetate la nesfârşit. Vrem muzică, nu zgomot.

Omul va fi cel mai bun prieten al omului.

Asta ar fi ţara mea, regatul meu. A ta cum ar fi? Ariel? Ştefun? Lisa? Carina? Marian?


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)





Apasă repejor aici ca să vezi lovingvama cum trebuie. Apasă aici să intri în rând cu lumea bună, folosind FirefoxX

Creative Commons License
© 2007 - 2010 lovingvama
.