Monthly Archive for March, 2009

Frânturi la Hanul cu Tei

Fiți bineveniți la Hanul cu Tei, joi, 2 aprilie, începând cu orele 20.30, la vernisajul expoziției de fotografie “Frânturi”, semnate Cristina Andrieș.

“Frânturi” și-a ales singură numele, fiindcă propune o incursiune în microcosmosurile pe care le ignorăm zi de zi, un discurs binemeritat al detaliului în fața unor oameni prea grăbiți să privească în jur. Alături de imagini menite să vă scoată din cotidian, veți avea parte și de un concert unde voi cânta alături de câțiva invitați surpriză, culeși și aleși pe sprânceană din grădina folkului autohton.

Într-o notă uneori jucăușă, alteori gravă, am încercat să adaug un strop de creativitate unor obiecte pe lângă care trecem zilnic nepăsători și care au mai multe semnificații decât avem timp să le atribuim.

Așadar, vom admira pozele și vom asculta muzică bună în cadrul unui concert live cu invitați surpriză (și vă garantez că va fi fain).

Prețul de intrare va fi de 5 lei.

Citiți mai multe pe blogul Cristinei!

P.S. Cristina face succesuri. Eu mă bucur pentru ea și îi urez mult succes în continuare.

Eu, ignorantul

Asta sunt eu, un ignorant. Altfel nu-mi explic ce s-a întâmplat astăzi.

A venit Ștefan în vizită și a intrat pe balcon (nu știu exact din ce motiv) și mi-a zis… “Mă, da’ florile astea le mai uzi vreodată, că aici la tine în balcon e ca-n deșert!”.
Eu, destul de confuz… “Care flori?!”

Astăzi am văzut pentru prima dată în 5 luni de zile că am flori. Și chiar acum vreo săptămână mă gândeam “În casa asta nu este nicio floare. Poate ar trebui să-mi cumpăr una să am grijă de ea, să capăt puțină responsabilitate.”

Și nu e ca și cum n-aș fi fost niciodată pe balcon. Acolo întind rufele, care ajung să stea destul de aproape de flori. Dar nu le-am văzut niciodată. Extrem de surprinzător, doar una era moartă. Una se ține chiar bine, iar celelalte o duc cam rău, dar trăiesc. Nu pot să-mi explic cum au supraviețuit atâta timp fără apă.

De azi înainte am să le ud, pentru că sunt un exemplu al supraviețuirii în condiții foarte proaste. Singura problemă e că nu prea știu cum să le fac… să nu le înec. :)

Continue reading ‘Eu, ignorantul’

Opriți-vă, vă rog

Pentru toți vizitatorii spammeri, care comentează folosind câte site-uri pe care vor să și le promoveze pe cuvinte-cheie (gen magazin anvelope, sticlărie, sex shop ș.a.):

Până acum vă tot ștergeam link-urile, dar de azi inainte am să dau direct “Spam”.

Vă mulțumesc pentru înțelegere.

Zaraza – între ficțiune și realitate

Presupun că toată lumea a auzit de Zaraza, în caz contrar, să vă fie rușine.
Pentru cine nu știe: Zaraza este o melodie foarte celebră a perioadei interbelice, cântată de Cristian Vasile.

Cristian VasileDe ce zic “între ficțiune și realitate”? Pentru că mulți consideră ficțiunea o realitate, iar realitatea nu o știu deloc.

Povestea scrisă de Mircea Cărtărescu în cartea De ce iubim femeile a fost luată de bună de foarte multă lume, inclusiv de mine. Dar trebuie să vă dezamăgesc și să vă mărturisesc că nu e adevărată. Sunt doar invenții pentru o lectură plăcută.

Zaraza nu a existat niciodată, iar asta ar trebui să lămurească tot ce e neclar. Adică nu era nici prostituată, nici iubita lui Cristian Vasile, nici n-a fost omorâtă de Burilă din banda de la Bariera Vergului, când s-a dus să cumpere tutun. Nimic :)
Cristian Vasile nu a furat cenușa Zarazei și nici nu a înghițit-o cu lingurița. Nu și-a ars nici corzile vocale cu terebentină.

A avut diverse probleme de sănătate, probleme cu femeile care îi voiau doar banii și așa a ajuns să se căsătorească cu o veche cunoștință de-ale lui, Rada Moldoveanu. Mai multe detalii puteți citi aici.

În realitate, piesa este plagiată după un tango uruguayan, compus de Benjamin Tagle Lara și care poartă același nume, Zaraza.

“A la huella, huella, zaraza / huella, huella guay!” – “Hai pe potecă, pe potecă boule/ Pe potecă, hăis!”. Cam așa ar suna varianta originală, în care este vorba despre un bou la sfârșitul vieții și stăpânul trist care își amintește cum umblau ei doi pe câte poteci…

Eu am fost destul de mâhnit când am descoperit plagiatura, dar la vederea traducerii variantei originale, m-am mai înveselit puțin. Mult mai “fericită” varianta românească. Senzuală, cu versuri faine, care te fac să visezi…

Update: versurile au fost scrise de către Nicolae Kirițescu, nicidecum de către Cristian Vasile :)

Zaraza a fost un hit la nivel mondial, dacă putem spune așa, fiind adaptat în mai multe versiuni. Veți vedea în playlist-ul de mai jos Ignacio Corsini – Zaraza, Cristian Vasile – Zaraza și W.Gran & A.Harris – Gdy ghitara gra pioseknÄ™.


Ultima oră

Teatrul Național București, sala mare. Și pe cât de mare, pe atât de plină :)

Am fost împreună cu câțiva colegi de grupă de la facultate, la recomandarea domnului Val Vâlcu. Asta pentru că e singura piesă care se joacă și are legătură cu jurnalismul pe care noi îl studiem cu mândrie. Ultima oră

Un profesor aflat într-o căutare romantică, pe urmele lui Alexandru Macedon, nimerește în jungla presei românești interbelice. Prin ciocnirea dintre două lumi diametral opuse, Mihail Sebastian reușește să construiască o satiră plină de vervă. O cuceritoare poveste de dragoste, în mijlocul unei lumi fără scrupule, nu foarte diferită de cea în care trăim.

Puternicul om de afaceri Grigore Bucșan pregătește o mare lovitură financiară în domeniul cerealelor. Pentru a-și atinge scopul corupe miniștrii, mituiește ziariști, mânuiește destine. Întâmplător însă își intersectează traiectoria socială cu modestul, cinstitul și visătorul profesor de istorie Alexandru Andronic, fascinat nu de bani, nu de putere ci de… Alexandru Macedon. Ce alt final decât o adevărată “lovitură de teatru” poate avea o asemenea întâlnire, când între cei doi intervine și o femeie frumoasă?

Mi-a plăcut că a fost surprinsă foarte bine schimbarea politicii editoriale în funcție de cum vor mai marii… scrie-l de bine, scrie-l de rău, scrie-l de bine, scrie-l de rău, nu vezi că mă enervează? :)

Mircea Albulescu, Claudiu Bleonț, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Ilinca Goia. Oamenii ăștia chiar sunt talentați, vă garantez eu. Per total, Ultima oră este o piesă frumoasă, care merită văzută.

A fost jucată pentru prima dată în 1955, sub numele Afacerea Protar, cu Radu Beligan în rolul profesorului Andronic.

P.S. Nu uitați de telefoanele mobile :)

Vrei să schimbi ceva? Trebuie să fii schimbarea!

[de ascultat cum citesc eu]

[media id=179 width=400 height=20]

De ce să încerci să schimbi ceva? Tu, ca relativ nimic pe pământul ăsta, să poți schimba ceva?

Dacă într-adevăr vrei să faci un bine, acționează în cel mai dur mod posibil: nu te mai uita la 0TV, nu mai urmări știrile ProTV (de la orice oră, nu doar cele de la ora 5), nu mai citi Libertatea, CanCan, Click sau mai știu eu ce alte minunii. Așa îi vei lovi cel mai tare. Sau poate preferi să-și ia elicoptere și să se plimbe la 5 dimineața pe Magheru în Bentley-ul lui, pe banii prostiei tale?

Informația nu ți-o bagă ăștia pe gât. Nu te obligă nimeni să deschizi televizorul, să intri pe chat-uri de tot felul, rețele sociale etc.
Animalele nu pot să aleagă. Dacă nu sunt fericite cu locul lor în lume… asta e. Trebuie să trăiască viața ce le-a fost dată. Oamenii, în schimb, nu trebuie. Ei au puterea de a alege.

Lasă internetul, ieși până afară să vezi cum au răsărit primele flori și cum au început să înmugurească copacii. Vizitează un parc, plantează un copac.

Simte efectul amețitor care îți săgeată săgetează tot corpul atunci când săruți pe cineva pentru prima dată.

Trăiește viața reală, așa cum o vrei tu. Nu cum o vor alții.

Tu trebuie să fii schimbarea!

Ion Dolănescu, odihnească-se în pace

Da, pentru că a murit ieri, la doar 65 de ani, vreau să vă împărtășesc două melodii de-ale sale.

Când am citit pe twitter că Ion Dolănescu a murit, nu-mi venea să cred. Prima reacție a fost să intru pe un site de știri să văd dacă e adevărat…
Băi, eu am crescut pe muzică populară, iar pe a lui îndeosebi. Era o apariție foarte frecventă în programele de muzică populară ale Radio Iași, așa că dispariția sa mi-a lăsat un fel de gol, m-a făcut să simt o emoție în centrul pieptului (despre care v-am mai spus că e dovada pentru care cred că există ceva mai presus de existența noastră fizică).

Prima piesă, S-a pus luna-n cireșar, este în duet cu Maria Ciobanu, fosta lui nevastă. Știu că după ce s-au despărțit au fost certați foarte mult timp și abia acum câțiva ani s-au reîntâlnit, la insistențele lui Ionuț Dolănescu. Eu cred că iubirea dintre ei doi nu s-a stins și asta se poate vedea și în înregistrările făcute după împăcare.
Oricum, super piesa. Îmi place foarte foarte mult.

A doua din micuțul playlist este Drumul gării din Beclean, în duet cu Tiberiu Ceia. Motivul pentru care am ales-o este simplu: îmi accentuează dorul pe care i-l port Ardealului, de fiecare dată când o ascult. “Drumul gării din Beclean… și-o fată de ardelean” \:D/

Ion Dolănescu n-a fost chiar ușă de biserică toată viața lui, dar în ultimul timp s-a mai schimbat. Oricum, despre morți, numai de bine. Să ne amintim cu drag de muzica lui!

Străini în noapte

Pe 9 martie am fost la Opera Națională București pentru spectacolul de teatru Străini în noapte.

Recomandarea mi-a făcut-o fratele meu, care mi-a zis că trebuie neapărat să merg să o văd.
Și cum mă plimbam cu Andrei prin Unirii, am trecut pe lângă un centru de vânzări de bilete la diferite evenimente. Nu-i mai știu numele. vreaubilet.ro, s-ar putea. Mi-a sărit în ochi afișul pentru piesă și nu m-am gândit prea mult până să-mi cumpăr bilet.

Păi, să vă spun. Florin Piersic și Emilia Popescu, în regia lui Radu Beligan. E de-ajuns? :)

Începutul pare a fi destul de slab, chiar puțin plictisitor pe alocuri. Apoi intervin unele schimbări care ajung să te țină cu sufletul la gură. Ceea ce este cu adevărat impresionant la piesa asta reprezintă trecerile bruște de la o stare la alta și finalul total imprevizibil.
Dacă unele părți le-am intuit destul de ușor, la final chiar nu mă așteptam. Nu are rost să spun mai mult, pentru că aș strica tot farmecul.

În încheiere, vreau să rog toți cititorii acestui articol să își închidă naibii telefoanele mobile când merg la teatru!! (sau să facă tot ce le stă în putință să nu se audă sunând)

Milenium – Fata sihastră

Știam piesa asta de multă vreme, dar am redescoperit-o acum câteva zile cu ajutorul verișoarei mele :D

Sfârșitul e… :X

[media id=176 width=500 height=395]

Roblogfest 2009

Într-acolo mă îndrept. Poate fac live blogging, așa ca șmecherii :))

P.S. Deși nu cred… dar să aveți mereu speranța :P

Leapșă “internațională”

AIESEC organizează luni, 16 martie, Global Village și cu această ocazie lansează o leapșă: fă-ți o țară așa cum vrei tu. Alege-i un nume, o limbă, un sport național, o mâncare tradițională și orice altceva mai vrei tu. Vrei să ai cea mai spectaculoasă țară? Vino luni în Piața Revoluției să îi adaugi ingrediente din 46 de țări diferite.

Ä‚sta e contextul. Eu am primit-o de la Dani.

Țara mea ar fi regat. Regatul Monstrului cu patru ochi, condus, desigur, de monstrul cu patru ochi. Stați liniștiți, în caz de i se întâmplă ceva conducătorului, se va găsi foarte repede un înlocuitor. Va fi o bătălie între monștrii cu patru ochi pentru preluarea puterii.

Se va vorbi limba română, desigur. Pentru că limba asta îmi place mie, pentru că nu degeaba o susțin și militez (cam în surdină, din păcate) pentru o limbă română curată, vorbită și scrisă corect (cu diacritice, da? altfel e o altă limbă pe care puteți voi s-o inventați).

Sportul național va fi înotul. N-ar vrea nimeni să fie rege peste un popor gras și bolnav. Și astfel scăpăm și de veșnicul fotbal însoțit de bere și semințe.

Mâncarea tradițională nu ar exista. Dar regatul ar fi foarte vestit pentru codul făcut în vin (așa cum îl face mama :D )

Vor fi interzise genurile “muzicale” nemuzicale… adică tot ce nu are o linie melodică și conține bubuieli excesive și efecte repetate la nesfârșit. Vrem muzică, nu zgomot.

Omul va fi cel mai bun prieten al omului.

Asta ar fi țara mea, regatul meu. A ta cum ar fi? Ariel? Ștefun? Lisa? Carina? Marian?