Leapşă “internaţională”

AIESEC organizează luni, 16 martie, Global Village şi cu această ocazie lansează o leapşă: fă-ţi o ţară aşa cum vrei tu. Alege-i un nume, o limbă, un sport naţional, o mâncare tradiţională şi orice altceva mai vrei tu. Vrei să ai cea mai spectaculoasă ţară? Vino luni în Piaţa Revoluţiei să îi adaugi ingrediente din 46 de ţări diferite.

Ăsta e contextul. Eu am primit-o de la Dani.

Ţara mea ar fi regat. Regatul Monstrului cu patru ochi, condus, desigur, de monstrul cu patru ochi. Staţi liniştiţi, în caz de i se întâmplă ceva conducătorului, se va găsi foarte repede un înlocuitor. Va fi o bătălie între monştrii cu patru ochi pentru preluarea puterii.

Se va vorbi limba română, desigur. Pentru că limba asta îmi place mie, pentru că nu degeaba o susţin şi militez (cam în surdină, din păcate) pentru o limbă română curată, vorbită şi scrisă corect (cu diacritice, da? altfel e o altă limbă pe care puteţi voi s-o inventaţi).

Sportul naţional va fi înotul. N-ar vrea nimeni să fie rege peste un popor gras şi bolnav. Şi astfel scăpăm şi de veşnicul fotbal însoţit de bere şi seminţe.

Mâncarea tradiţională nu ar exista. Dar regatul ar fi foarte vestit pentru codul făcut în vin (aşa cum îl face mama :D )

Vor fi interzise genurile “muzicale” nemuzicale… adică tot ce nu are o linie melodică şi conţine bubuieli excesive şi efecte repetate la nesfârşit. Vrem muzică, nu zgomot.

Omul va fi cel mai bun prieten al omului.

Asta ar fi ţara mea, regatul meu. A ta cum ar fi? Ariel? Ştefun? Lisa? Carina? Marian?


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Articole cu o oarecare legătură

    Nu a fost găsit nimic asemănător.

5 comentarii la “Leapşă “internaţională””


  1. 1 sticlarie

    Bine ca nu i-ai spus Regatul monstrului cu un ochi ;) haha

  2. 2 Vlady

    Caută pe net “four-eyed monster” :)

  3. 3 sword

    four eyes – two mouths – eight limbs – twenty fingers, twenty toes

  1. 1 vorbele mele » leapsa internationala
  2. 2 Leapşă Internaţională! « Trouble Is A Friend

Dreptul la replică

:) :( :d :"> :(( \:d/ :x 8-| /:) :o :-? :-" :-w ;) [-( :)>- toate »

CommentLuv activat





Apasă repejor aici ca să vezi lovingvama cum trebuie. Apasă aici să intri în rând cu lumea bună, folosind FirefoxX

Creative Commons License
© 2007 - 2010 lovingvama
.