Trenul care atacă din întuneric

În noaptea de vineri, 16 iulie, spre sâmbătă, 17 iulie 2010, în jurul orei 00:15, un accident neobișnuit s-a petrecut la trecerea de nivel peste calea ferată situată în apropierea intersecției străzilor Mihail Kogălniceanu și Parcului din Gura Humorului.

Un tren de intervenție, având în componență vagoane-utilaj, în deplasarea dinspre gara Gura Humorului Oraș înspre gara Gura Humorului Marfa, a lovit violent autoturismul de teren marca Nissan la volanul căruia se afla proprietarul acestuia, Sorin Covaliu, avariindu-l grav și târându-l pe o distanță de cca. 15 metri. Trenul circula fără lumini, împins de locomotiva aflată la capătul opus celui în care s-a produs coliziunea. În plus, bariera care ar fi trebuit să protejeze pasajul peste calea ferată, împreună cu semnalele acustice și luminoase care ar fi trebuit să avertizeze conducătorii auto și pietonii cu privire la trecerea trenului, nu au funcționat. Scăpat ca prin minune din impactul violent, șoferul autoturismului accidentat a fost testat cu aparatul alcool-test de polițiștii veniți la fața locului, constatându-se că nu consumase băuturi alcoolice. Martorii oculari au confirmat că trenul a apărut din întuneric, nesemnalizat, cu o viteză de cca. 40 km/oră și că în acest timp semnalele acustice și luminoase nu funcționau, iar bariera se afla în poziția care permite trecerea autovehiculelor și a pietonilor peste calea ferată.

Cu siguranță, dacă în locul autoturismului de teren “blindat” pentru competiții off-road s-ar fi aflat un autoturism obișnuit, astăzi s-ar fi vorbit nu doar despre daune materiale mult mai mari, dar și despre pierderi de vieți omenești.

Foto: Marius Vasiliu

5 Responses to “Trenul care atacă din întuneric”


Leave a Reply

You must login to post a comment.