Cățeii mei adoptivi

De aproape trei luni de când locuiesc în București, am doi căței adoptivi.

Să vi-i prezint!

Fetița

FetițaNumele sugestiv ne dezvăluie instant că este reprezentanta sexului frumos.

Este foarte bătrână și din cauza asta are ceva probleme psihice: o incomodează partea dorsală a corpului, prea des.
Totul începe cu un scărpinat prelung (deși nu are purici), apoi cu un mârâit scurt îndreptat spre zona de care aminteam. Se oprește, mai face câțiva pași, iar mârâie, din ce în ce mai tare. Până ajunge să latre la fundul ei mai rău decât la un infractor. Latră cu ură, cumva.
Face asta în fiecare zi, și mai rău, în fiecare noapte sau dimineață, înainte să mă trezesc eu. Deci nu-i rost de dormit cu geamul deschis, sub nicio formă :)

În rest, este un cățel normal. Manifestă afecțiune și așteaptă, la rându-i. Însă o face foarte discret.
Asta până când îi dai nas (la fel ca lui Ivan, care se suie pe divan), că apoi nu mai scapi de ea. Așteaptă mângâiată și îți sare în brațe, dacă stai pe un scaun.

Tigruțu

TigruțuEl este mezinul și are vreo 3 ani, după calculele mele. Deși, după comportamentul afișat, n-ai crede :))

Hipersocial și hiperactiv, cred că astea sunt cuvintele care îl descriu cel mai bine. Primul lucru pe care îl făcea când intra o persoană în curte era să sară, și imaginați-vă ce drăguț era când ploua. Ah, iar în unele cazuri, când sărea, manifesta tendințe sexuale incontrolabile, indiferent de sexul persoanei.
Vrea tot timpul să fie băgat în seamă, este foarte gelos când îi acord atenție Fetiței, chiar și în situația în care folosesc câte o mână pentru fiecare. El le vrea pe ambele.
Dacă îl ignori vine și te miroase, te linge, te mușcă încet de mână, face orice să atragă atenția.

Are un look deosebit, sprânceana de la ochiul stâng (probabil o anomalie genetică) îi conferă unicitate. L-aș recunoaște cu ușurintă printre alți 1.000 de câini.

Aplicând diverse tratamente de recompensare, dar și coercitive, am reușit să-l fac să nu mai sară. Cel puțin nu pe mine… când e vorba de alți oameni, încă mai am unele probleme. Dar progresăm :)
De asemenea, am reușit să-l învăț comanda “fii cuminte”. “Nu-i voie”, în schimb, pare să nu priceapă prea bine și n-am idee de ce.
Și, deloc neimportant, i-am creat o barieră virtuală în pragul ușii. Cred că nu mai intră în casă, nici să-l chemi! :))

Problema

Trebuie să plec din această locuință temporară, pe 26 iunie, pentru că urmează să fie închiriată unei familii.
Și, oarecum, mi se rupe că mă mut. Am început să mă obișnuiesc cu mutările, deși nu-mi plac deloc.

Dar, în același timp, mi se rupe inima că plec și mă despart de cățeii mei adoptivi, după timpul ăsta petrecut alături de ei. E incredibil cât de tare te poți atașa de niște animale…
Cine va veni aici va iubi câinii? O să-i mângâie, să simtă și ei că trăiesc alături de oameni, nu în sălbăticie?
O să asculte cățeii de noii stăpâni?

Oare îi voi mai revedea vreodată? :(

Tigruțu Tigruțu
Fetița Fetița
Tigruțu Tigruțu

2 Responses to “Cățeii mei adoptivi”


Leave a Reply

You must login to post a comment.