Chitara mea a fost stricată pentru două zile, pentru că am căzut din pat în timp ce dormeam și am dat cu piciorul peste ea. S-a deranjat ceva pe dinăuntru, și la vibrația corzii Sol mai scotea un zgomot asemănător cu cel scos de cha-cha. Inițial nu mi-am dat seama, dar de îndată ce am perceput eroarea, mă termina psihic și mă împiedica să cânt. Îi mulțumesc lui Andrei pentru că mi-a reparat-o aseară
Oricum, am ajuns în ziua a opta de studiu, după calendar. Buricele degetelor de la mâna stângă mi s-au întărit destul de tare și nu mă mai doare foarte tare când apăs corzile.
Acum învăț să schimb diferite acorduri între ele. Dar e plictisitor. Așa că mă uit pe câte site-uri cu tab-uri și îmi caut acolo piese pe care să le fredonez. Am găsit aseară Când te scuturi de zăpadă – Mihai Mărgineanu, foarte faină piesa și numai bună pentru învățat (părerea mea).
Cum o cânt eu nu este bine, nu am pretenția asta. Mărgineanu face ciupeală, eu fac bătaie. Nu am un ritm bine definit, deci nu este mare lucru. Doar că mă ajută să învăț schimbarea acordurilor.
[media id=162 width=500 height=395]
Acum… how it’s made?