Archive for the 'D’ale vieÅ£ii' Category

Căţeii mei adoptivi

De aproape trei luni de când locuiesc în Bucureşti, am doi căţei adoptivi.

Să vi-i prezint!

Fetiţa

FetiţaNumele sugestiv ne dezvăluie instant că este reprezentanta sexului frumos.

Este foarte bătrână şi din cauza asta are ceva probleme psihice: o incomodează partea dorsală a corpului, prea des.
Totul începe cu un scărpinat prelung (deşi nu are purici), apoi cu un mârâit scurt îndreptat spre zona de care aminteam. Se opreşte, mai face câţiva paşi, iar mârâie, din ce în ce mai tare. Până ajunge să latre la fundul ei mai rău decât la un infractor. Latră cu ură, cumva.
Face asta în fiecare zi, şi mai rău, în fiecare noapte sau dimineaţă, înainte să mă trezesc eu. Deci nu-i rost de dormit cu geamul deschis, sub nicio formă :)

În rest, este un căţel normal. Manifestă afecţiune şi aşteaptă, la rându-i. Însă o face foarte discret.
Asta până când îi dai nas (la fel ca lui Ivan, care se suie pe divan), că apoi nu mai scapi de ea. Aşteaptă mângâiată şi îţi sare în braţe, dacă stai pe un scaun.

Tigruţu

TigruţuEl este mezinul şi are vreo 3 ani, după calculele mele. Deşi, după comportamentul afişat, n-ai crede :))

Hipersocial şi hiperactiv, cred că astea sunt cuvintele care îl descriu cel mai bine. Primul lucru pe care îl făcea când intra o persoană în curte era să sară, şi imaginaţi-vă ce drăguţ era când ploua. Ah, iar în unele cazuri, când sărea, manifesta tendinţe sexuale incontrolabile, indiferent de sexul persoanei.
Vrea tot timpul să fie băgat în seamă, este foarte gelos când îi acord atenţie Fetiţei, chiar şi în situaţia în care folosesc câte o mână pentru fiecare. El le vrea pe ambele.
Dacă îl ignori vine şi te miroase, te linge, te muşcă încet de mână, face orice să atragă atenţia.

Are un look deosebit, sprânceana de la ochiul stâng (probabil o anomalie genetică) îi conferă unicitate. L-aş recunoaşte cu uşurintă printre alţi 1.000 de câini.

Aplicând diverse tratamente de recompensare, dar ÅŸi coercitive, am reuÅŸit să-l fac să nu mai sară. Cel puÅ£in nu pe mine… când e vorba de alÅ£i oameni, încă mai am unele probleme. Dar progresăm :)
De asemenea, am reuÅŸit să-l învăţ comanda “fii cuminte”. “Nu-i voie”, în schimb, pare să nu priceapă prea bine ÅŸi n-am idee de ce.
Şi, deloc neimportant, i-am creat o barieră virtuală în pragul uşii. Cred că nu mai intră în casă, nici să-l chemi! :))

Problema

Trebuie să plec din această locuinţă temporară, pe 26 iunie, pentru că urmează să fie închiriată unei familii.
Şi, oarecum, mi se rupe că mă mut. Am început să mă obişnuiesc cu mutările, deşi nu-mi plac deloc.

Dar, în acelaÅŸi timp, mi se rupe inima că plec ÅŸi mă despart de căţeii mei adoptivi, după timpul ăsta petrecut alături de ei. E incredibil cât de tare te poÅ£i ataÅŸa de niÅŸte animale…
Cine va veni aici va iubi câinii? O să-i mângâie, să simtă şi ei că trăiesc alături de oameni, nu în sălbăticie?
O să asculte căţeii de noii stăpâni?

Oare îi voi mai revedea vreodată? :(

Continue reading ‘Căţeii mei adoptivi’

Tabu: SenzaÈ›ii… calde

Nu știu la ce vă zboară mintea după ce ați citit titlul, dar dacă nu v-ați gândit la pișu în pat, în mod sigur ați mers prea departe :))

Bun. Mi-am adus aminte în seara asta că ultima dată când m-am pișat pe mine a fost undeva în clasa a 9-a sau a 10-a, că eram la liceu la Humor. Ați putea să râdeți, că eram cam mare pentru asta, nu?
Dar a fost dubios tare…

Am visat atunci că M-AM TREZIT È™i m-am ridicat din patul în care dormeam, am mers la baie È™i i-am dat drumul, victorios. Dar, ca orice lucru care pare prea bun să fie adevărat, s-a dovedit a fi… neadevărat, odată cu senzaÈ›ia caldă din zona pelviană, cât se poate de adevărată.
Știu, o experiență rușinantă dar pe cât se poate de bizară. E foarte neobișnuit să visezi că te trezești. De obicei te trezești, pur și simplu :)

La voi când și cum s-a întâmplat ultima dată?

 

A murit Cristian Paţurcă, autorul Imnului golanilor

Cristian Paţurcă

Cristian Paţurcă, foto: Click.ro

Astăzi, 18 ianuarie 2011, a murit revoluţionarul Cristian Paţurcă, în vârstă de 46 de ani. Suferea de TBC de ceva vreme, avea plămânii terminaţi de ţigările la care n-a renunţat nici măcar în spital :) Şi ficatul era praf, de la viaţa boemă pe care a dus-o. Dar măcar a lăsat ceva în urma lui.
Eu am avut plăcerea să-l văd în Piaţa Universităţii, în iunie 2007, la comemorarea Mineriadei din 1990.

Mineriada 1990 şi Plec la piaţă sunt două articole în care găsiţi piese de-ale sale.

Pentru accesibilitate, pun şi în acest articol două melodii:

Cristian PaÅ£urcă – Jos comunismul

Cristian PaÅ£urcă – Imnul golanilor

Åži aÅŸa mai “off the record”, ce lume de rahat. A murit Cristian PaÅ£urcă, iar Ion Iliescu este în continuare bine-mersi. Nu că aÅŸ dori răul cuiva, dar cred că fiecare trebuie să plătească pentru faptele sale.

Concert Cristian Paţurcă în Piaţa Universităţii

Concert Cristian Paţurcă (stânga foto) în Piaţa Universităţii

Mxa :)

Last edited by Vlady on 20 August, 2009 at 10:59 am

Am găsit draftul ăsta de acum mai bine de un an :) Nu l-am mai terminat niciodată. Acum ea probabil că e fericită şi cu gândul în câte alte părţi :)
Am mai crescut, am mai adăugat ceva acum cu scris îngroşat.

Era început de iarnă în Bucureşti. Noapte, vreme rece, fără zăpadă.
Atunci s-au întâlnit pentru prima dată, la un concert, într-un club de fiÅ£e. El era cu niÅŸte prieteni, ea era cu o prietenă, formând cu toÅ£ii acelaÅŸi grup. Åži el, rămas oarecum singur, intră în vorbă cu ele două. Au vorbit aÅŸa toată seara, au început să se cunoască. El îşi doza din ce în ce mai mult atenÅ£ia doar pe una dintre ele… ÅŸi tot discutând pe-acolo a ajuns să-i spună că are un blog ÅŸi i-a dat adresa.

Au plecat apoi fiecare la casele lor, iar el aştepta cu nerăbdare ca ea să-l caute. Şi a aşteptat aşa mai bine de două luni, până când a primit un comentariu în care fata îi spunea că i-a citit blogul în tot timpul ăsta şi că îi place tare mult cum scrie.
Nu pot să nu-mi aduc aminte râsul tâmp de pe faÅ£a lui în acele momente ÅŸi cum striga “Yes” prin casă strângând pumnul ÅŸi agitându-se: “M-a căutat, m-a căutat!”

A urmat un schimb scurt de mail-uri, add pe messenger chestii de astea obiÅŸnuite. Dar el cum era atunci în priză cu alta/altele a ajuns să nu-i mai dea atenÅ£ie (sau mai bine zis “cum el a fost atât de laÅŸ încât i-a fost frică să încerce măcar”). Åži a trecut timpul, s-au mai întâlnit pe la unele concerte…
El avea atunci niÅŸte gânduri ciudate de genul “eu nu pot să fiu fidel niciodată, ce rost are să-mi bat joc?” ÅŸi când un prieten i-a spus că-i place de ea, el s-a oferit să-l ajute.

Câţi?

Am ajuns din întâmplare pe Youtube, uitându-mă la videoclipuri de comemorare. Cine este curios, poate să caute “nu te vom uita niciodată” sau ceva de genul, să vedeÅ£i că sunt mii de astfel de clipuri.
Majoritatea tineri, majoritatea morţi în accidente de maşină, iar unii, mai şmecheri, de motocicletă.

E dezastru!

Poliţiştii ăştia care dau carnete pe şpagă chiar nu-şi dau seama ce rău fac?
Copiii ăştia inconştienţi chiar nu-şi dau seama ce responsabilitate mare au când sunt la volan? Viteza şi băutura, eventual combinate, duc către un singur drum: ultimul.

Şi nu uitaţi, de cele mai multe ori soluţia e frâna, nu acceleraţia.

(fără)

Simt cum mi se rupe inima-n mine. Conduc cu viteza unui biciclist pe un drum de piatră cubică ce mă leagănă în cadenţă.

Ascult muzică tristă ÅŸi cânt, parcă absent din lumea asta. Toate semafoarele sunt verzi, mergem mai departe….

AÅŸa, ca fapt divers…

… cum pot să fie unii atât de norocoÅŸi încât să găsească o fată frumoasă, inteligentă ÅŸi sexy, imediat după ce s-a despărÅ£it de prietenul ei… ÅŸi să ÅŸi reuÅŸească să o “combine”?

Justiţiarul

Ehe, nici bine nu m-am instalat în noua locuinţă, că am şi avut primul conflict cu un vecin. Ăla de are apartamentul lângă camera mea.

Să vă povestesc. După cum intenţionam de multă vreme, mi-am adus în sfârşit bicicleta la Bucureşti. Numai eu ştiu cum a încăput în maşină :) Şi am dus-o direct pe balcon.
Astăzi trebuia să mă întâlnesc cu cineva în faţa Ateneului şi am hotărât să merg cu bicicleta, întrucât era şi oră de vârf şi era cel mai convenabil mijloc de transport. Când ies din apartament, mă întâlnesc cu nenea vecinul care, când mă vede cu bicicleta, îmi spune să am grijă să nu zgârii liftul că deja l-a zgâriat cineva şi cabina e nouă şi bla bla. Bun. Eu oricum îs atent cu chestiile astea, că şi mie îmi place că e nou şi îngrijit.
Când m-am întors acasă şi am ieşit din lift, m-am întâlnit cu o domnişoară tinerică şi blondă care strângea banii pentru întreţinere. Şi i-a bătut şi vecinului la uşă. Ăsta mă vede iar cu bicla, se uită la mine destul de insistent şi eu intru în casă fără să-i dau atenţie.

După 2 minute apare la uşă la mine, în timp ce îmi executam datoria de cetăţean onest ÅŸi îmi zice că dacă mă mai vede vreodată cu bicicleta în lift vorbeÅŸte cu Rita să ne scoată din chirie ÅŸi faze dintr-astea. A urmat un schimb acid de replici dar…

Gata, m-am plictisit să povestesc. Ne-am împăcat şi gata. Nimic deosebit.
Doar că simţeam că n-am mai scris de mult şi în sfârşit s-a întâmplat ceva să am ce scrie :))

Ne auzim de îndată ce am net şi îmi pun la punct camera şi apartamentul. Pupici :D

Totul poate să înceapă cu…

… spălatul pe dinÅ£i – una dintre cele mai drăguÅ£e chestii pe care le pot face un băiat ÅŸi o fată, împreună. Åži mi se pare ÅŸi foarte intimă, cumva.
Adică… nu chiar ca duÅŸul împreună, că ăla deja e intimitatea supremă, dar tot e foarte aparte.

Îmi aduc aminte nişte momente de vara trecută, din Bulgaria, când mă spălam pe dinţi alături de colega mea de cameră. Îmi plăcea foarte mult, şi chiar intenţionat o făceam amândoi în acelaşi timp, nu pentru că aşa se nimerea.

Chestia asta m-a făcut să mă simt foarte apropiat de ea. Bine, întâmplarea face că ea era foarte sexy, avea nişte picioare criminale (cum ar zice unii) şi părul creţ şi mie-mi plăcea să mă joc seara înainte de culcare cu mâna prin el. Şi era şi frumuşică.

Dar eu am fost atât de prost încât am ţinut cont mai mult decât ea că are prieten şi atât de laş încât n-am avut curajul s-o sărut.

(fără titlu)

Voiam să fac treaba asta de aproape 1 an. Nu ÅŸtiu ce m-a împiedicat până acum, dar în situaÅ£ia asta cred că e ok “mai bine mai târziu decât niciodată”.

Este vorba despre un băiat, Alex, care a murit anul trecut pe 5 iunie. La ultimul articol au apărut diverse comentarii referitoare la moartea sa, printre care unul care m-a marcat. Era altfel, diferit de toate celelalte… scris de tatăl său.

Am să-i dau copy-paste aici, pentru că acolo nu ştiu cât timp va mai fi disponibil.

nu stiu sa umblu cu pc-ul sper sa puteti citi ce sicriu sunt doar un simplu zidar dar multumesc lui d-zeu ca am zidit un copil iubit de cei care l-au cunoscut ,lumea sa schimbat aerul e altul ,casa e alta,oamenii tot oameni nu cred ca ma va mai supara cineva. ce sa-mi faca sa ma supere sa-mi omoare copilu? tapa a facut-o altu asa ca sunt linistit Ii pup pe toti prietenii lui stiu ca unii au pus-o de betie in amintirea lui,cu votca cu bere ,sa le fie acidul usor si cea mai buna desteptare e in mana cu o tzatza tare

Comentariu de sangeorzan — Iunie 10, 2008 @ 4:37 pm

Atât.

Edit: am observat că a mai comentat o dată, anul ăsta.

A trecut un an lung cat un secol.Tuturor celor care au avut un gand pentru copilul meu le multumesc.

Comentariu de tetea — Iunie 6, 2009 @ 12:30 am

PoliÅ£ia – un instrument de neîncredere

Să vă spun ce-am păţit cu nenii ăştia. Indirect, că eram pieton şi urmăream traficul de pe trotuar :)

Mergeam înspre casă pe minunata mea stradă Baba Novac, care este prevăzută cu scuar de flori pe mijloc şi cu câte două benzi pe sensul de mers.
Maşina poliţiei se deplasa în aceeaşi direcţie ca şi mine, pe banda a doua. În spatele ei, un BMW seria 3. Prima bandă fiind liberă, cel cu BMW-ul alege să depăşească maşina poliţiei, fără să semnalizeze, ca mai apoi să se bage în faţa lor, tot fără să semnalizeze.

Şi-au continuat toţi drumul de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu ştiu vouă, dar mie mi se pare în primul rând o nepăsare totală a poliţiei, iar în al doilea rând o nesimţire cruntă a utilizatorului de BMW.

Pentru mine, Poliţia Română e 0. Dacă nu-s şpăgari sunt jegoşi care dau amenzi pentru fapte închipuite, doar ca să-şi facă raţia. Dar asta numai atunci când stau la geană, nicidecum când sunt implicaţi şi ei în trafic.

Şi dacă tot veni vorba de fenomenul ăsta care presupune interzicerea folosirii semnalizării (dacă eşti şmecher, desigur), să vă spun când am văzut un învăţăcel într-ale condusului care a făcut dreapta pe strada mea, fără să semnalizeze, cu instructorul lângă el!!!

Aş avea de adresat nişte cuvinte licenţioase tuturor poliţiştilor proşti care nu ştiu să-şi facă datoria, instructorilor care nu ştiu nici ei să conducă şi celor care dau carnete de conducere pe bandă (să-mi crească şansele de a fi omorât de un prost), dar n-am să fac asta, pentru că nu-i place :)




Apasă repejor aici ca să vezi lovingvama cum trebuie. Apasă aici să intri în rând cu lumea bună, folosind FirefoxX