Archive for the 'D’ale vieÅ£ii' Category

Cățeii mei adoptivi

De aproape trei luni de când locuiesc în București, am doi căței adoptivi.

Să vi-i prezint!

Fetița

FetițaNumele sugestiv ne dezvăluie instant că este reprezentanta sexului frumos.

Este foarte bătrână și din cauza asta are ceva probleme psihice: o incomodează partea dorsală a corpului, prea des.
Totul începe cu un scărpinat prelung (deși nu are purici), apoi cu un mârâit scurt îndreptat spre zona de care aminteam. Se oprește, mai face câțiva pași, iar mârâie, din ce în ce mai tare. Până ajunge să latre la fundul ei mai rău decât la un infractor. Latră cu ură, cumva.
Face asta în fiecare zi, și mai rău, în fiecare noapte sau dimineață, înainte să mă trezesc eu. Deci nu-i rost de dormit cu geamul deschis, sub nicio formă :)

În rest, este un cățel normal. Manifestă afecțiune și așteaptă, la rându-i. Însă o face foarte discret.
Asta până când îi dai nas (la fel ca lui Ivan, care se suie pe divan), că apoi nu mai scapi de ea. Așteaptă mângâiată și îți sare în brațe, dacă stai pe un scaun.

Tigruțu

TigruțuEl este mezinul și are vreo 3 ani, după calculele mele. Deși, după comportamentul afișat, n-ai crede :))

Hipersocial și hiperactiv, cred că astea sunt cuvintele care îl descriu cel mai bine. Primul lucru pe care îl făcea când intra o persoană în curte era să sară, și imaginați-vă ce drăguț era când ploua. Ah, iar în unele cazuri, când sărea, manifesta tendințe sexuale incontrolabile, indiferent de sexul persoanei.
Vrea tot timpul să fie băgat în seamă, este foarte gelos când îi acord atenție Fetiței, chiar și în situația în care folosesc câte o mână pentru fiecare. El le vrea pe ambele.
Dacă îl ignori vine și te miroase, te linge, te mușcă încet de mână, face orice să atragă atenția.

Are un look deosebit, sprânceana de la ochiul stâng (probabil o anomalie genetică) îi conferă unicitate. L-aș recunoaște cu ușurintă printre alți 1.000 de câini.

Aplicând diverse tratamente de recompensare, dar și coercitive, am reușit să-l fac să nu mai sară. Cel puțin nu pe mine… când e vorba de alți oameni, încă mai am unele probleme. Dar progresăm :)
De asemenea, am reușit să-l învăț comanda “fii cuminte”. “Nu-i voie”, în schimb, pare să nu priceapă prea bine și n-am idee de ce.
Și, deloc neimportant, i-am creat o barieră virtuală în pragul ușii. Cred că nu mai intră în casă, nici să-l chemi! :))

Problema

Trebuie să plec din această locuință temporară, pe 26 iunie, pentru că urmează să fie închiriată unei familii.
Și, oarecum, mi se rupe că mă mut. Am început să mă obișnuiesc cu mutările, deși nu-mi plac deloc.

Dar, în același timp, mi se rupe inima că plec și mă despart de cățeii mei adoptivi, după timpul ăsta petrecut alături de ei. E incredibil cât de tare te poți atașa de niște animale…
Cine va veni aici va iubi câinii? O să-i mângâie, să simtă și ei că trăiesc alături de oameni, nu în sălbăticie?
O să asculte cățeii de noii stăpâni?

Oare îi voi mai revedea vreodată? :(

Continue reading ‘Cățeii mei adoptivi’

Tabu: Senzații… calde

Nu știu la ce vă zboară mintea după ce ați citit titlul, dar dacă nu v-ați gândit la pișu în pat, în mod sigur ați mers prea departe :))

Bun. Mi-am adus aminte în seara asta că ultima dată când m-am pișat pe mine a fost undeva în clasa a 9-a sau a 10-a, că eram la liceu la Humor. Ați putea să râdeți, că eram cam mare pentru asta, nu?
Dar a fost dubios tare…

Am visat atunci că M-AM TREZIT și m-am ridicat din patul în care dormeam, am mers la baie și i-am dat drumul, victorios. Dar, ca orice lucru care pare prea bun să fie adevărat, s-a dovedit a fi… neadevărat, odată cu senzația caldă din zona pelviană, cât se poate de adevărată.
Știu, o experiență rușinantă dar pe cât se poate de bizară. E foarte neobișnuit să visezi că te trezești. De obicei te trezești, pur și simplu :)

La voi când și cum s-a întâmplat ultima dată?

 

A murit Cristian Pațurcă, autorul Imnului golanilor

Cristian Pațurcă

Cristian Pațurcă, foto: Click.ro

Astăzi, 18 ianuarie 2011, a murit revoluționarul Cristian Pațurcă, în vârstă de 46 de ani. Suferea de TBC de ceva vreme, avea plămânii terminați de țigările la care n-a renunțat nici măcar în spital :) Și ficatul era praf, de la viața boemă pe care a dus-o. Dar măcar a lăsat ceva în urma lui.
Eu am avut plăcerea să-l văd în Piața Universității, în iunie 2007, la comemorarea Mineriadei din 1990.

Mineriada 1990 și Plec la piață sunt două articole în care găsiți piese de-ale sale.

Pentru accesibilitate, pun și în acest articol două melodii:

Cristian Pațurcă – Jos comunismul

Cristian Pațurcă – Imnul golanilor

Și așa mai “off the record”, ce lume de rahat. A murit Cristian Pațurcă, iar Ion Iliescu este în continuare bine-mersi. Nu că aș dori răul cuiva, dar cred că fiecare trebuie să plătească pentru faptele sale.

Concert Cristian Pațurcă în Piața Universității

Concert Cristian Pațurcă (stânga foto) în Piața Universității

Mxa :)

Last edited by Vlady on 20 August, 2009 at 10:59 am

Am găsit draftul ăsta de acum mai bine de un an :) Nu l-am mai terminat niciodată. Acum ea probabil că e fericită și cu gândul în câte alte părți :)
Am mai crescut, am mai adăugat ceva acum cu scris îngroșat.

Era început de iarnă în București. Noapte, vreme rece, fără zăpadă.
Atunci s-au întâlnit pentru prima dată, la un concert, într-un club de fițe. El era cu niște prieteni, ea era cu o prietenă, formând cu toții același grup. Și el, rămas oarecum singur, intră în vorbă cu ele două. Au vorbit așa toată seara, au început să se cunoască. El își doza din ce în ce mai mult atenția doar pe una dintre ele… și tot discutând pe-acolo a ajuns să-i spună că are un blog și i-a dat adresa.

Au plecat apoi fiecare la casele lor, iar el aștepta cu nerăbdare ca ea să-l caute. Și a așteptat așa mai bine de două luni, până când a primit un comentariu în care fata îi spunea că i-a citit blogul în tot timpul ăsta și că îi place tare mult cum scrie.
Nu pot să nu-mi aduc aminte râsul tâmp de pe fața lui în acele momente și cum striga “Yes” prin casă strângând pumnul și agitându-se: “M-a căutat, m-a căutat!”

A urmat un schimb scurt de mail-uri, add pe messenger chestii de astea obișnuite. Dar el cum era atunci în priză cu alta/altele a ajuns să nu-i mai dea atenție (sau mai bine zis “cum el a fost atât de laș încât i-a fost frică să încerce măcar”). Și a trecut timpul, s-au mai întâlnit pe la unele concerte…
El avea atunci niște gânduri ciudate de genul “eu nu pot să fiu fidel niciodată, ce rost are să-mi bat joc?” și când un prieten i-a spus că-i place de ea, el s-a oferit să-l ajute.

Câți?

Am ajuns din întâmplare pe Youtube, uitându-mă la videoclipuri de comemorare. Cine este curios, poate să caute “nu te vom uita niciodată” sau ceva de genul, să vedeți că sunt mii de astfel de clipuri.
Majoritatea tineri, majoritatea morți în accidente de mașină, iar unii, mai șmecheri, de motocicletă.

E dezastru!

Polițiștii ăștia care dau carnete pe șpagă chiar nu-și dau seama ce rău fac?
Copiii ăștia inconștienți chiar nu-și dau seama ce responsabilitate mare au când sunt la volan? Viteza și băutura, eventual combinate, duc către un singur drum: ultimul.

Și nu uitați, de cele mai multe ori soluția e frâna, nu accelerația.

(fără)

Simt cum mi se rupe inima-n mine. Conduc cu viteza unui biciclist pe un drum de piatră cubică ce mă leagănă în cadență.

Ascult muzică tristă și cânt, parcă absent din lumea asta. Toate semafoarele sunt verzi, mergem mai departe….

Așa, ca fapt divers…

… cum pot să fie unii atât de norocoși încât să găsească o fată frumoasă, inteligentă și sexy, imediat după ce s-a despărțit de prietenul ei… și să și reușească să o “combine”?

Justițiarul

Ehe, nici bine nu m-am instalat în noua locuință, că am și avut primul conflict cu un vecin. Ä‚la de are apartamentul lângă camera mea.

Să vă povestesc. După cum intenționam de multă vreme, mi-am adus în sfârșit bicicleta la București. Numai eu știu cum a încăput în mașină :) Și am dus-o direct pe balcon.
Astăzi trebuia să mă întâlnesc cu cineva în fața Ateneului și am hotărât să merg cu bicicleta, întrucât era și oră de vârf și era cel mai convenabil mijloc de transport. Când ies din apartament, mă întâlnesc cu nenea vecinul care, când mă vede cu bicicleta, îmi spune să am grijă să nu zgârii liftul că deja l-a zgâriat cineva și cabina e nouă și bla bla. Bun. Eu oricum îs atent cu chestiile astea, că și mie îmi place că e nou și îngrijit.
Când m-am întors acasă și am ieșit din lift, m-am întâlnit cu o domnișoară tinerică și blondă care strângea banii pentru întreținere. Și i-a bătut și vecinului la ușă. Ä‚sta mă vede iar cu bicla, se uită la mine destul de insistent și eu intru în casă fără să-i dau atenție.

După 2 minute apare la ușă la mine, în timp ce îmi executam datoria de cetățean onest și îmi zice că dacă mă mai vede vreodată cu bicicleta în lift vorbește cu Rita să ne scoată din chirie și faze dintr-astea. A urmat un schimb acid de replici dar…

Gata, m-am plictisit să povestesc. Ne-am împăcat și gata. Nimic deosebit.
Doar că simțeam că n-am mai scris de mult și în sfârșit s-a întâmplat ceva să am ce scrie :))

Ne auzim de îndată ce am net și îmi pun la punct camera și apartamentul. Pupici :D

Totul poate să înceapă cu…

… spălatul pe dinți – una dintre cele mai drăguțe chestii pe care le pot face un băiat și o fată, împreună. Și mi se pare și foarte intimă, cumva.
Adică… nu chiar ca dușul împreună, că ăla deja e intimitatea supremă, dar tot e foarte aparte.

Îmi aduc aminte niște momente de vara trecută, din Bulgaria, când mă spălam pe dinți alături de colega mea de cameră. Îmi plăcea foarte mult, și chiar intenționat o făceam amândoi în același timp, nu pentru că așa se nimerea.

Chestia asta m-a făcut să mă simt foarte apropiat de ea. Bine, întâmplarea face că ea era foarte sexy, avea niște picioare criminale (cum ar zice unii) și părul creț și mie-mi plăcea să mă joc seara înainte de culcare cu mâna prin el. Și era și frumușică.

Dar eu am fost atât de prost încât am ținut cont mai mult decât ea că are prieten și atât de laș încât n-am avut curajul s-o sărut.

(fără titlu)

Voiam să fac treaba asta de aproape 1 an. Nu știu ce m-a împiedicat până acum, dar în situația asta cred că e ok “mai bine mai târziu decât niciodată”.

Este vorba despre un băiat, Alex, care a murit anul trecut pe 5 iunie. La ultimul articol au apărut diverse comentarii referitoare la moartea sa, printre care unul care m-a marcat. Era altfel, diferit de toate celelalte… scris de tatăl său.

Am să-i dau copy-paste aici, pentru că acolo nu știu cât timp va mai fi disponibil.

nu stiu sa umblu cu pc-ul sper sa puteti citi ce sicriu sunt doar un simplu zidar dar multumesc lui d-zeu ca am zidit un copil iubit de cei care l-au cunoscut ,lumea sa schimbat aerul e altul ,casa e alta,oamenii tot oameni nu cred ca ma va mai supara cineva. ce sa-mi faca sa ma supere sa-mi omoare copilu? tapa a facut-o altu asa ca sunt linistit Ii pup pe toti prietenii lui stiu ca unii au pus-o de betie in amintirea lui,cu votca cu bere ,sa le fie acidul usor si cea mai buna desteptare e in mana cu o tzatza tare

Comentariu de sangeorzan — Iunie 10, 2008 @ 4:37 pm

Atât.

Edit: am observat că a mai comentat o dată, anul ăsta.

A trecut un an lung cat un secol.Tuturor celor care au avut un gand pentru copilul meu le multumesc.

Comentariu de tetea — Iunie 6, 2009 @ 12:30 am

Poliția – un instrument de neîncredere

Să vă spun ce-am pățit cu nenii ăștia. Indirect, că eram pieton și urmăream traficul de pe trotuar :)

Mergeam înspre casă pe minunata mea stradă Baba Novac, care este prevăzută cu scuar de flori pe mijloc și cu câte două benzi pe sensul de mers.
Mașina poliției se deplasa în aceeași direcție ca și mine, pe banda a doua. În spatele ei, un BMW seria 3. Prima bandă fiind liberă, cel cu BMW-ul alege să depășească mașina poliției, fără să semnalizeze, ca mai apoi să se bage în fața lor, tot fără să semnalizeze.

Și-au continuat toți drumul de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu știu vouă, dar mie mi se pare în primul rând o nepăsare totală a poliției, iar în al doilea rând o nesimțire cruntă a utilizatorului de BMW.

Pentru mine, Poliția Română e 0. Dacă nu-s șpăgari sunt jegoși care dau amenzi pentru fapte închipuite, doar ca să-și facă rația. Dar asta numai atunci când stau la geană, nicidecum când sunt implicați și ei în trafic.

Și dacă tot veni vorba de fenomenul ăsta care presupune interzicerea folosirii semnalizării (dacă ești șmecher, desigur), să vă spun când am văzut un învățăcel într-ale condusului care a făcut dreapta pe strada mea, fără să semnalizeze, cu instructorul lângă el!!!

Aș avea de adresat niște cuvinte licențioase tuturor polițiștilor proști care nu știu să-și facă datoria, instructorilor care nu știu nici ei să conducă și celor care dau carnete de conducere pe bandă (să-mi crească șansele de a fi omorât de un prost), dar n-am să fac asta, pentru că nu-i place :)