Arhiva categoriei ‘D’ale vieţii’

Arhiva categoriei 'D’ale vieţii'

Câţi?

Publicat

de către

pe 10 July, 2010

. 4 comentarii| 433 accesări

Am ajuns din întâmplare pe Youtube, uitându-mă la videoclipuri de comemorare. Cine este curios, poate să caute “nu te vom uita niciodată” sau ceva de genul, să vedeţi că sunt mii de astfel de clipuri.
Majoritatea tineri, majoritatea morţi în accidente de maşină, iar unii, mai şmecheri, de motocicletă.

E dezastru!

Poliţiştii ăştia care dau carnete pe şpagă chiar nu-şi dau seama ce rău fac?
Copiii ăştia inconştienţi chiar nu-şi dau seama ce responsabilitate mare au când sunt la volan? Viteza şi băutura, eventual combinate, duc către un singur drum: ultimul.

Şi nu uitaţi, de cele mai multe ori soluţia e frâna, nu acceleraţia.

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

(fără)

Publicat

de către

Vlady

pe 22 June, 2010

în categoria D'ale mele şi D'ale vieţii

. 7 comentarii| 438 accesări

Simt cum mi se rupe inima-n mine. Conduc cu viteza unui biciclist pe un drum de piatră cubică ce mă leagănă în cadenţă.

Ascult muzică tristă şi cânt, parcă absent din lumea asta. Toate semafoarele sunt verzi, mergem mai departe….

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Aşa, ca fapt divers…

Publicat

de către

Vlady

pe 30 October, 2009

în categoria D'ale vieţii, Existenţiale şi Întrebări

. 2 comentarii| 624 accesări

… cum pot să fie unii atât de norocoşi încât să găsească o fată frumoasă, inteligentă şi sexy, imediat după ce s-a despărţit de prietenul ei… şi să şi reuşească să o “combine”?

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Justiţiarul

Publicat

de către

Vlady

pe 29 September, 2009

în categoria D'ale vieţii

. 0 comentarii| 415 accesări

Ehe, nici bine nu m-am instalat în noua locuinţă, că am şi avut primul conflict cu un vecin. Ăla de are apartamentul lângă camera mea.

Să vă povestesc. După cum intenţionam de multă vreme, mi-am adus în sfârşit bicicleta la Bucureşti. Numai eu ştiu cum a încăput în maşină Şi am dus-o direct pe balcon.
Astăzi trebuia să mă întâlnesc cu cineva în faţa Ateneului şi am hotărât să merg cu bicicleta, întrucât era şi oră de vârf şi era cel mai convenabil mijloc de transport. Când ies din apartament, mă întâlnesc cu nenea vecinul care, când mă vede cu bicicleta, îmi spune să am grijă să nu zgârii liftul că deja l-a zgâriat cineva şi cabina e nouă şi bla bla. Bun. Eu oricum îs atent cu chestiile astea, că şi mie îmi place că e nou şi îngrijit.
Când m-am întors acasă şi am ieşit din lift, m-am întâlnit cu o domnişoară tinerică şi blondă care strângea banii pentru întreţinere. Şi i-a bătut şi vecinului la uşă. Ăsta mă vede iar cu bicla, se uită la mine destul de insistent şi eu intru în casă fără să-i dau atenţie.

După 2 minute apare la uşă la mine, în timp ce îmi executam datoria de cetăţean onest şi îmi zice că dacă mă mai vede vreodată cu bicicleta în lift vorbeşte cu Rita să ne scoată din chirie şi faze dintr-astea. A urmat un schimb acid de replici dar…

Gata, m-am plictisit să povestesc. Ne-am împăcat şi gata. Nimic deosebit.
Doar că simţeam că n-am mai scris de mult şi în sfârşit s-a întâmplat ceva să am ce scrie

Ne auzim de îndată ce am net şi îmi pun la punct camera şi apartamentul. Pupici

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Totul poate să înceapă cu…

Publicat

de către

Vlady

pe 2 August, 2009

în categoria D'ale mele şi D'ale vieţii

. 15 comentarii| 1,571 accesări

… spălatul pe dinţi – una dintre cele mai drăguţe chestii pe care le pot face un băiat şi o fată, împreună. Şi mi se pare şi foarte intimă, cumva.
Adică… nu chiar ca duşul împreună, că ăla deja e intimitatea supremă, dar tot e foarte aparte.

Îmi aduc aminte nişte momente de vara trecută, din Bulgaria, când mă spălam pe dinţi alături de colega mea de cameră. Îmi plăcea foarte mult, şi chiar intenţionat o făceam amândoi în acelaşi timp, nu pentru că aşa se nimerea.

Chestia asta m-a făcut să mă simt foarte apropiat de ea. Bine, întâmplarea face că ea era foarte sexy, avea nişte picioare criminale (cum ar zice unii) şi părul creţ şi mie-mi plăcea să mă joc seara înainte de culcare cu mâna prin el. Şi era şi frumuşică.

Dar eu am fost atât de prost încât am ţinut cont mai mult decât ea că are prieten şi atât de laş încât n-am avut curajul s-o sărut.

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

(fără titlu)

Publicat

de către

Vlady

pe 14 July, 2009

în categoria D'ale vieţii

. 3 comentarii| 1,465 accesări

Voiam să fac treaba asta de aproape 1 an. Nu ştiu ce m-a împiedicat până acum, dar în situaţia asta cred că e ok “mai bine mai târziu decât niciodată”.

Este vorba despre un băiat, Alex, care a murit anul trecut pe 5 iunie. La ultimul articol au apărut diverse comentarii referitoare la moartea sa, printre care unul care m-a marcat. Era altfel, diferit de toate celelalte… scris de tatăl său.

Am să-i dau copy-paste aici, pentru că acolo nu ştiu cât timp va mai fi disponibil.

nu stiu sa umblu cu pc-ul sper sa puteti citi ce sicriu sunt doar un simplu zidar dar multumesc lui d-zeu ca am zidit un copil iubit de cei care l-au cunoscut ,lumea sa schimbat aerul e altul ,casa e alta,oamenii tot oameni nu cred ca ma va mai supara cineva. ce sa-mi faca sa ma supere sa-mi omoare copilu? tapa a facut-o altu asa ca sunt linistit Ii pup pe toti prietenii lui stiu ca unii au pus-o de betie in amintirea lui,cu votca cu bere ,sa le fie acidul usor si cea mai buna desteptare e in mana cu o tzatza tare

Comentariu de sangeorzan — Iunie 10, 2008 @ 4:37 pm

Atât.

Edit: am observat că a mai comentat o dată, anul ăsta.

A trecut un an lung cat un secol.Tuturor celor care au avut un gand pentru copilul meu le multumesc.

Comentariu de tetea — Iunie 6, 2009 @ 12:30 am

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Poliţia – un instrument de neîncredere

Publicat

de către

Vlady

pe 24 June, 2009

în categoria D'ale mele şi D'ale vieţii

. 18 comentarii| 733 accesări

Să vă spun ce-am păţit cu nenii ăştia. Indirect, că eram pieton şi urmăream traficul de pe trotuar

Mergeam înspre casă pe minunata mea stradă Baba Novac, care este prevăzută cu scuar de flori pe mijloc şi cu câte două benzi pe sensul de mers.
Maşina poliţiei se deplasa în aceeaşi direcţie ca şi mine, pe banda a doua. În spatele ei, un BMW seria 3. Prima bandă fiind liberă, cel cu BMW-ul alege să depăşească maşina poliţiei, fără să semnalizeze, ca mai apoi să se bage în faţa lor, tot fără să semnalizeze.

Şi-au continuat toţi drumul de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu ştiu vouă, dar mie mi se pare în primul rând o nepăsare totală a poliţiei, iar în al doilea rând o nesimţire cruntă a utilizatorului de BMW.

Pentru mine, Poliţia Română e 0. Dacă nu-s şpăgari sunt jegoşi care dau amenzi pentru fapte închipuite, doar ca să-şi facă raţia. Dar asta numai atunci când stau la geană, nicidecum când sunt implicaţi şi ei în trafic.

Şi dacă tot veni vorba de fenomenul ăsta care presupune interzicerea folosirii semnalizării (dacă eşti şmecher, desigur), să vă spun când am văzut un învăţăcel într-ale condusului care a făcut dreapta pe strada mea, fără să semnalizeze, cu instructorul lângă el!!!

Aş avea de adresat nişte cuvinte licenţioase tuturor poliţiştilor proşti care nu ştiu să-şi facă datoria, instructorilor care nu ştiu nici ei să conducă şi celor care dau carnete de conducere pe bandă (să-mi crească şansele de a fi omorât de un prost), dar n-am să fac asta, pentru că nu-i place

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Am găsit-o!

Publicat

de către

Vlady

pe 15 May, 2009

în categoria D'ale mele şi D'ale vieţii

. 7 comentarii| 761 accesări

Pentru că articolul în care povesteam despre întâlnirea cu fata brunetă a stârnit un mare interes din partea publicului larg, consider că și continuarea merită menționată.

Aveam atunci la status “Cine e fata cu care m-am întâlnit ieri?” și a fost accesat de 50 de ori în primele 30 de minute de la publicare. Acum înțeleg perfect de ce au așa mare succes publicațiile de scandal: toată lumea vrea o parte din viața privată a altcuiva. Să vă zic, deci, curioșilor

Fata… am văzut-o azi la facultate. Nu mi-a mai zâmbit ca atunci, și nici nu mi s-a mai părut frumoasă. E ok așa, dar atât Ah, și pentru că era acolo cu o hurtă de colegi… nu i-am mai cerut nici scuze pentru comportamentul meu de pe 7 mai.
Bănuiesc că e anul I, dar nu-mi aduc aminte în ce circumstanțe am cunoscut-o.

Drăguțe poveștile mele cu happy-end, nu?

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Observaţie la metrou

Publicat

de către

Vlady

pe 12 May, 2009

în categoria D'ale vieţii

. 7 comentarii| 763 accesări

Staţia Izvor, uşile deschise. Trenul staţionează 3 minute.
Cu toate astea, oamenii se ţin în continuare de mânere şi de bare, ca şi cum trenul ar fi în mişcare şi echilibrul le-ar putea fi afectat.

Să fie asta din cauza conceptului de metrou?

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

De prin Dristor

Publicat

de către

Vlady

pe 7 May, 2009

în categoria D'ale mele şi D'ale vieţii

. 10 comentarii| 797 accesări

Ieri când mergeam la facultate mi s-au intersectat drumurile cu o domnişoară foarte drăguţă pe care, din păcate, nu am putut să mi-o amintesc.
Ea, cum m-a văzut, mi-a afişat un zâmbet larg, iar eu mă uitam la ea ca prostul. După ce a trecut de mine cu câţiva paşi, s-a întors şi mi-a spus “Ceauuu”. M-am întors şi eu şi i-am spus ceva de genul “Ah, saluut”. Am plecat fără să mai întorc capul…

Fata avea o figură cunoscută, dar n-am nicio idee de unde. Era înaltă, avea părul lung şi negru şi buze faine.

Îmi pare rău că nu am întrebat-o cine e. Îmi pare rău şi că m-am comportat aşa ca un fraier.

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Ne-am cutremurat, deci…

Publicat

de către

Vlady

pe 26 April, 2009

în categoria D'ale vieţii

. 1 comentariu| 503 accesări

După cum bine ştiţi, aseară ne-am zdruncinat puţin. Iată ce spune Institutul Naţional pentru Fizica Pământului:

In ziua de 25 aprilie 2009 ora 20:18:48 (ora Romaniei) s-a produs un cutremur de magnitudine 5.1 (pe scara Richter) la adancimea de 100 km in zona Vrancea. Cutremurul a fost simtit cu intensitatea V in zona epicentrala si cu intensitatea III-IV in zona orasului Bucuresti. Cutremurul a fost resimtit de asemenea pe o arie intinsa inspre nord est (Iaşi, Chişinău) si sud vest (Piteşti, Craiova si chiar in Bulgaria).

Pentru distributia frecventa de aparitie – magnitudine tipica zonei seismice vrancene, seismele de magnitudine de peste 5 au o perioada medie de repetare de 2 – 3 ani. In ultimii 10 ani au fost generate urmatoarele cutremure cu magnitudine mai mari de 5:

1999/04/28 08:47 h = 151 km, M = 5.3

2000/04/06 00:10 h = 143 km, M = 5.0

2004/10/27 21:47 h = 99 km, M = 6.0

2005/05/14 01:53 h = 148 km, M = 5.1

In general socurile vrancene de adancime intermediara au replici semnificativ mai putine comparativ cu socurile din crusta si de marime semnificativ mai mica fata de marimea socului principal. De aceea, pentru evenimentul din 25 aprilie probabilitatea producerii unor replici care sa fie simtite este extrem de mica.

Eu stăteam pe scaunul de la calculator… şi când am auzit vuietul acela specific cutremurelor şi am simţit cum se mişcă blocul, m-am căcat pe mine de frică, mi s-a uscat instantaneu gura şi mă gândeam cum să ajung mai repede sub tocul uşii de la intrare. De data asta am avut noroc, pentru că abia ce am reuşit să mă ridic de pe scaun şi s-a şi terminat. Cred că intensitatea maximă pe care am resimţit-o a durat între 1-2 secunde.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă adăpostesc sub tocul uşii de la intrare. Am văzut că nu se mai întâmplă nimic, m-am întors în cameră şi am pus chitarele în huse şi le-am ferit de obiecte care ar fi putut să cadă pe ele. Apoi a trebuit să plec la gară şi am luat-o şi pe Hope cu mine

De ce sunt îngroşate cele două cutremure din lista de mai sus? Pentru că sunt primele două din viaţa mea…

În 2004 s-a întâmplat exact după petrecerea de Haloween, iar eu stăteam cu un coleg de liceu cu fundul pe un gard şi împărtăşeam impresii despre jocuri de strategie. S-a auzit un vuiet sinistru, a început să se mişte gardul, am crezut că bate vântul… apoi am auzit vase care se spărgeau prin casele oamenilor (care stăteau în blocuri cu 4 etaje) şi ne-am speriat amândoi şi am fugit în mijlocul drumului. Cred că mama l-a simţit tare de tot la etajul 6, eu am avut noroc că eram pe-afară.
Oricum, cutremurul a fost naşpa. A durat şi destul de mult timp (cred că vreo 10 secunde) şi a fost foarte puternic: 6 grade înseamnă muuult.

În 2005 stăteam tot la calculator, şi aveam un birou şubred de tot… care a început să se mişte dintr-o parte în alta. Atunci primul instinct a fost să ţin monitorul CRT de 19″ de atunci să nu cadă Oricum, a fost destul de slăbuţ, că s-a terminat repede.

Din experienţa mea de până acum la capitolul cutremure, trag concluzia că sunt cu atât mai devastatoare cu cât ţin mai mult. Cum ar veni unul de 6 grade dar foarte scurt ar fi mai lejer decât unul 5 grade mai lung Dar e doar o părere personală, nu ştiu dacă e adevărat.

- Va urma -

Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)