Archive for the 'D’ale mele' Category

Page 2 of 15

1 an!

Astăzi se împlinește 1 an (Only Hope) de când am început să cânt la chitară. Nu am evoluat așa cum mi-aș fi dorit, dar, în mare, e bine.
Am avut multe satisfacții, multe amintiri și a reușit să-mi alunge tristețea când a fost cazul.

A durat vreo 7-8 ani să-mi cumpăr o chitară, ca mai apoi, în 3 luni, să-mi mai cumpăr încă două :D Eh, asta este. Mereu primul pas e cel mai greu.

Tot anul trecut, pe vremea asta, începeam să mă îndrăgostesc de cea mai deșteaptă fată frumoasă. Știi tu :* :A

Catren: prima încercare

Aseară, în bucătărie. Andrei cânta la chitară, iar eu, inspirat de muzica lui melodioasă, am compus pe loc o poezie:

E iarbă peste tot în jur
Și luna între stele,
Râdeau de se căcau pe ele
Că mă ștergeam la cur.

Orice asemănare cu Eminescu este pur întâmplătoare :))

Și fără nicio legătură, astăzi sărbătorim 160 de ani de la nașterea lui Eminescu. Eu nu prea sunt fan, mă enervează clișeele folosite când se vorbește despre el, dar cred că este frumos să amintim această zi și să vă arăt poeziile mele preferate de la el: Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie și La mormântul lui Aaron Pumnul.

Țin minte, de când eram mic, că bunica îmi spunea ca un fel de banc:

Se făcea că îl oprește un polițai pe Eminescu și îi solicită să se legitimeze. Acesta îi spune că nu are acte la el, dar că îl cheamă Eminescu. Atunci, polițaiul îi spune:
– Bine, dacă ești într-adevăr el, compune-mi pe loc o poezie!

Într-o seară, colindând de unul singur pe stradă și fiind ușor matolit, marele Eminescu este oprit de un sergent. Pentru a-i face dovada că este într-adevăr el, Eminescu, polițaiul îi cere să-i compună pe loc 4 versuri. Eminescu se conformă:

“Iar tu, sergent de stradă
Cu fluierul la gât
Mai suflă-n p…a mă-tii,
Să-ți ție de urât.”

Am sunat-o pe bunica să o întreb, că nu mai țineam minte poezia. Oricum, am găsit ceva pe Google, dar știu sigur că bunica spunea altfel :))

Time… goes by

Sunt oarecum trist. Așa eram acum doi ani. Împreună. Și era frumos, cel puțin mie îmi plăcea. Și mi-ar plăcea și acum… Eu nu pot să aleg. Nu mă asociez și nu-mi place să fiu asociat.

Nu știu alții cum sunt, dar eu am o vorbă după care îmi place să mă ghidez: no hard feelings. Nu-i chiar atât de greu pe cât pare să treci peste niște prostii.

Și pentru că noul an va veni peste 2 ore și jumătate, vă doresc să fiți fericiți. Nu doar acum, ci mereu.

Dragă Moș Crăciun,

Ultima dată când am ți-am scris s-a întâmplat acum doi ani. Eh, atunci eram mai mic și prost și visam la cai verzi pe pereți. Sau la cine știe ce trup frumos sprijinit pe niște picioare lungi :P

Acum am coborât cu picioarele pe pământ. Am învățat poate și câteva chestii importante :)

Anul acesta vreau să-mi îmbunătățesc fotografiatul, iar pentru asta voi avea nevoie de un aparat nou. Nikon D90, așa se numește. Este chiar cel de pe F64, fără obiectiv, cu gentuță și ceva card de memorie. În mod sigur mă va ajuta nespus de mult, întrucât constituie un important avans tehnologic.

Da, știu, sunt foarte materialist anul ăsta. Și nici măcar nu-mi pare rău. Asta, desigur, nu înseamnă că nu mai visez. Ci doar că încerc să mă descurc singur cu visurile mele.
Eu știu că nu mă vei dezamăgi și că ne vom revedea bucuroși!

Pupici,

Vlad

Notă: pentru cei care vor să-și asume rolul de moș, voi pune la dispoziție contul meu deschis la ING.

Sentimente

Uff, și încă ce sentimente mă încearcă.

Un gând de iarnă care ține morțiș să le bată pe toate celelalte, alimentat de cele câteva colinde pe care mi le oferă Winamp-ul în fiecare zi pe modul amestecat și de filmulețele și pozele din 4 ierni consecutive, pe care tocmai le-am privit…

Și inevitabil mă gândesc și la diferite dezamăgiri care s-au întâmplat în câte ierni, și-mi trântește drăguțul ăsta de player Bonnie Tyler – It’s a heartache; cum nici nu se putea mai bine, nu?

Ar cam trebui să fie ultima… iarnă :)

Memories…

Unde-s zilele când mă striga la poartă să ies pe-afară, ca să ne mai pupăm puțin noaptea pe la colțuri?
Unde-s zilele când îi spuneam pentru prima dată ce simt pentru ea?
Unde-s zilele când mergeam pe tren și ea era frumușică și blondă și ne-am combinat prin mesaje? “Vrei să…?”
Unde-s zilele când ea era cea mai frumoasă și era moartă după mine și eu eram atât de prost încât nici nu-mi dădeam seama?
Unde-s zilele când puteam să văd cerul cum se oglindește în ochii ei negri?
Unde-s zilele când mă trezeam dimineața cu un mesaj de la ea?
Unde-s zilele când ea înseamna aproape jumătate din tot pentru mine?
Unde-s zilele când purtam discuții interminabile, privindu-ne la webcam?
Unde-s zilele când venea singură la București, într-o inconștiență totală, doar ca să mă vadă?
Unde-s zilele când nu mai avea răbdare să ajung acasă pe mess și mă suna de pe fix, doar să mai vorbim?

Eh, duse-s zilele. Acum e vremea nopților! 3F :D

O cinste, șefu’?

Parchez azi undeva pe Splaiul Unirii, la intrarea pe Lipscani. Acolo unde stau țigani de ăștia care, vezi, te ajută să parchezi ca să marci banu’ că uite ce de ajutor sunt ei.
Și găsesc loc liber, niciun cioroi pe lângă. Deci nu m-a “ajutat” nimeni. Ies din mașină și vine unul în fugă spre mine.

– Ce vrei?
– O cinste, șefu’?
– Pentru?
– …

Chiar așa, bă cioară, pentru ce? Da’ cine ești tu să-ți fac eu cinste? Da’ cine-s eu să-ți fac cinste?

Dacă aș avea buletin dă București, l-aș alege pe primul candidat la primărie care ar promite că stopează fenomenul ăsta. Nu e posibil, în tot centrul Bucureștiului e plin de rromi binevoitori.

Acolo la intrarea pe Lipscani e și o gheretă în care stă un jandarm și păzește o barieră, și tot acolo un sediu ceva al jandarmeriei. Și nu le face nimeni nimic.

Că ne-am obișnuit să le facem cinste, nu? Mama lor de jegoși.

Totul poate să înceapă cu…

… spălatul pe dinți – una dintre cele mai drăguțe chestii pe care le pot face un băiat și o fată, împreună. Și mi se pare și foarte intimă, cumva.
Adică… nu chiar ca dușul împreună, că ăla deja e intimitatea supremă, dar tot e foarte aparte.

Îmi aduc aminte niște momente de vara trecută, din Bulgaria, când mă spălam pe dinți alături de colega mea de cameră. Îmi plăcea foarte mult, și chiar intenționat o făceam amândoi în același timp, nu pentru că așa se nimerea.

Chestia asta m-a făcut să mă simt foarte apropiat de ea. Bine, întâmplarea face că ea era foarte sexy, avea niște picioare criminale (cum ar zice unii) și părul creț și mie-mi plăcea să mă joc seara înainte de culcare cu mâna prin el. Și era și frumușică.

Dar eu am fost atât de prost încât am ținut cont mai mult decât ea că are prieten și atât de laș încât n-am avut curajul s-o sărut.

Pst!

Băi, am fost în Spania. Am plecat. Acum sunt în Belgia.

Sunt în vacanță, cum s-ar zice :)

Să știți că am să scriu… într-o zi. Și am să-mi instalez și Photoshop și am să mai bag poze noi pe fotoblog, că le am pregătite. See ya.

Memento

Într-o zi am să scriu tot ce nu am avut curaj să scriu. Și tot ce încă nu am curaj să scriu. Sau ce am scris prea subtil.

Cross my heart :)

Poliția – un instrument de neîncredere

Să vă spun ce-am pățit cu nenii ăștia. Indirect, că eram pieton și urmăream traficul de pe trotuar :)

Mergeam înspre casă pe minunata mea stradă Baba Novac, care este prevăzută cu scuar de flori pe mijloc și cu câte două benzi pe sensul de mers.
Mașina poliției se deplasa în aceeași direcție ca și mine, pe banda a doua. În spatele ei, un BMW seria 3. Prima bandă fiind liberă, cel cu BMW-ul alege să depășească mașina poliției, fără să semnalizeze, ca mai apoi să se bage în fața lor, tot fără să semnalizeze.

Și-au continuat toți drumul de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu știu vouă, dar mie mi se pare în primul rând o nepăsare totală a poliției, iar în al doilea rând o nesimțire cruntă a utilizatorului de BMW.

Pentru mine, Poliția Română e 0. Dacă nu-s șpăgari sunt jegoși care dau amenzi pentru fapte închipuite, doar ca să-și facă rația. Dar asta numai atunci când stau la geană, nicidecum când sunt implicați și ei în trafic.

Și dacă tot veni vorba de fenomenul ăsta care presupune interzicerea folosirii semnalizării (dacă ești șmecher, desigur), să vă spun când am văzut un învățăcel într-ale condusului care a făcut dreapta pe strada mea, fără să semnalizeze, cu instructorul lângă el!!!

Aș avea de adresat niște cuvinte licențioase tuturor polițiștilor proști care nu știu să-și facă datoria, instructorilor care nu știu nici ei să conducă și celor care dau carnete de conducere pe bandă (să-mi crească șansele de a fi omorât de un prost), dar n-am să fac asta, pentru că nu-i place :)