Uitați-vă bine la fata din stânga. Ea va fi câștigătoarea Next topmodel by Cătălin Botezatu 
Are 14 ani…
Ambele fete din poză au primit pașaportul pentru finală. Sunt înalte, arată grozav…
Ați putea zice că fata din dreapta arată mai bine, că are ochii mai frumoși. Dar eu simt că cea din stânga e aleasa. Are ceva foarte tare, impresionează prin atitudine inocentă și are trăsături drăguțe, per total.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla 
Ne facem liste de prieteni, bine-targetate pe anumite criterii stabilite de noi înșine. Spre exemplu:
Astea sunt listele mele, bazate pe:
– localitățile în care locuiesc sau din care provin majoritatea prietenilor
– anumite domenii de interes
– școli sau alte instituții relevante
Desigur, un prieten poate să aparțină mai multor liste
Și nici n-am să fac o listă “Constanța” doar pentru că acolo am 3-4 cunoștințe. Trebuie să fie cât mai eficient gândite.
Pentru că nu vrem să fim niște spameri, în primul rând. Și nici nu vrem să deranjăm inutil prietenii noștri. Chit că îi cunoaștem sau nu, trebuie să-i respectăm.
În al doilea rând, publicitatea trebuie targetată. Ca exemplu: ești PR la un club din Timișoara și ai un concert de promovat; e logic că n-ai să inviți oameni de la București, că nu vor veni. Excepție dacă vine Shakira sau… Inna, că ea nu cântă în Românica 
Iar în al treilea rând, pentru că ne este ușor să găsim oamenii. Exemplu: vreau să văd ce a mai publicat un anume fotograf, dar am un lapsus în ceea ce privește numele lui. Mă uit în lista “Foto”, arunc un ochi și am și poze, și nume… totul devine mult mai simplu.
În al patrulea rând sună ca dracu, așa-i? Parcă mereu sunt doar trei sau al patrulea e ultimul.
Vom spune, deci, în ultimul rând… putem să restricționăm accesul la anumite statusuri sau fotografii unui grup întreg. Ceea ce poate fi folositor dacă vrei să-i înjuri pe colegii de serviciu și ei să nu știe
De astea ne ferim. Când vedem un text de genul: “Intră aici să vezi cum vei arăta peste 500 de ani” și ne trimite către o aplicație care ne cere:
– să trimită mail direct la adresa corelată contului de facebook
– să posteze automat informații pe wall-ul nostru sau al prietenilor
– să ne acceseze datele oricând, chiar și când nu folosim aplicația
… sau altele.
Când e vorba de permisiuni, trebuie să nu fim dobitoci și să nu apăsăm Next fără să ne uităm. Ca exemplu, bănuiesc că știți cu toții rahatul ăla de aplicație care făcea evenimente, scria pe wall și trimitea mesaje pe chat sau în mesageria internă. Enervantă la maxim, și nu știu de ce a durat câteva zile bune până să o blocheze domnii administratori.
Să fim intelingenți, da? Să tratăm lucrurile cu seriozitate și să fim precauți.
Și știu că nu zic ceva nou sau ieșit din comun, dar chiar cred că articolul ăsta trebuie să-l citească foarte mulți utilizatori ai facebook.
Recomandați, cum ar veni!
Pentru că mă amuză teribil, o mai pun o dată
Și pentru că pornește automat orice ar fi, trebuie să intrați pe pagina articolului să vedeți felicitarea. Continue reading
.
.
.
.
.
Astăzi am pierdut vreo 70 de minute din viața mea cu filmul ăsta. Deși are 90, am sărit peste vreo 20 în care toată lumea tăcea îndelung.
Serios acum, e plictisitor tare. Și putea avea dialoguri faine, că era rost. În schimb, s-a preferat tăcerea. Și nici măcar amuzant n-a fost, excepție făcând momentele în care deținutul îi spunea fetei pe care o ținea sechestrată:
– Vrei să ieși la o cafea cu mine?
– Da.
– Auzi, da’ tu ai prieten?
– Da.
– Și ce, că doar numai bem o cafea…
… și în care râdeam, cumva, de penibilul situației.
Deci dacă tot a fost pană de idei, mergea mult mai bine un scurt metraj, care cred că era de mai mare efect.
Pe scurt, în film se întâmplă următoarele:
– el mai are 2 săptămâni până să fie eliberat
– vine mă-sa acasă și vrea să-l ia pe frate-su cu ea în Italia
– el se opune acestei decizii
– vrea permisie, nu i se acordă
– atacă un gardian, sechestrează o fată, cere să vină mă-sa să-i jure că nu-l ia pe frate-su
– cere o mașină, evadează din închisoare și merge cu fata la o cafea
– în timp ce erau la cafea, îi spune fetei că are buze frumoase și “îi fură” un sărut
– se întoarce pe jos la închisoare, moment în care vin două dube cu mascați și îl ridică
Eu am tras concluzia că el e un prost, pentru că nu merită să mai stai încă vreo 5-7 ani la mititica doar să nu-l ia mă-ta pe frate-tu. Că, de ceva, mergi și-l recuperezi de îndată ce ieși, pentru că dacă ăla rămâne, tu nu-l ajuți cu nimic din închisoare.
Ah, și încă ceva dubios: tipul avea 18 ani și stătea deja de 4 ani la închisoare. Și nu-nțeleg cum, pentru că minorii sunt duși în centre de reeducare.
Acum, pentru cine nu l-a văzut, poate să facă fiecare cum vrea Eu zic că nu prea merită. Singura chestie care mi-a plăcut a fost jocul actorilor și replicile naturale, că eram sătul de limbajul de lemn din majoritatea filmelor românești.
3 ani…
Astăzi se împlinește 1 an (Only Hope) de când am început să cânt la chitară. Nu am evoluat așa cum mi-aș fi dorit, dar, în mare, e bine.
Am avut multe satisfacții, multe amintiri și a reușit să-mi alunge tristețea când a fost cazul.
A durat vreo 7-8 ani să-mi cumpăr o chitară, ca mai apoi, în 3 luni, să-mi mai cumpăr încă două Eh, asta este. Mereu primul pas e cel mai greu.
Tot anul trecut, pe vremea asta, începeam să mă îndrăgostesc de cea mai deșteaptă fată frumoasă. Știi tu 
Colegul meu, Andrei, a avut ideea anului 2010, și anume aceea de a aduce la București o muzicuță uitată de ani prin cine știe ce sertare. Și am încercat să cânt la ea, iar acum încep să-mi dau seama tot mai bine cum e cu suflatul și cu trasul aerului.
Ce am descoperit? Dacă sufli, ai o notă, dacă tragi exact de pe aceeași poziție, ai nota următoare (cu un ton mai sus, deci).
Încă nu-mi dau seama cum e cu semitonurile, dar cred că sunt între notele principale. Nu am reușit să cânt o gamă completă, iar detalii teoretice prea multe despre muzicuța asta nu pot să găsesc, întrucât e ceva chinezărie cu 24 de găuri. Pe net găsesc doar despre alea mici, cu 10 găuri. Oricum, după ureche pot să cânt unele melodii
Un mic preview, să fie pentru când am să ajung meseriaș, să râd de mine.
[media id=212 width=600 height=474]
Pentru cine nu recunoaște, piesa este Lioară, lioară.
La ce trafic am avut cu pozele de pe pârtie, cât de prost trebuie să fii să nu-ți dai seama că nu se mai afișează banner-ul pentru blogul foto??
Și chiar mă gândeam… atâtea zile la rând să nu apese chiar nimeni, mai ales că doar articolul ăla a avut peste 1000 de vizualizări…
Mda, nu mă luați în seamă. Trebuia să mă descarc cumva.
Pentru că pornește automat orice ar fi, felicitarea se poate vizualiza doar dând click pe Continue reading