Arhiva categoriei 'Romania, simply surprising'

Slalom printre căcaţi

La următoarea desfăşurare a jocurilor olimpice, care vor avea loc la Londra în 2012, se va introduce o probă nouă, inedită pentru majoritatea oamenilor.

Denumită scurt slalom printre căcaţi, proba constă în ocolirea cât mai iscusită a căcaţilor de pe alei, într-o zonă rezidenţială special amenajată. Pentru aceasta vor fi aduşi 100 de moşnegi din România împreună cu animalele lor de companie, care vor beneficia de cazare gratuită în acel cartier timp de o lună. Succesul va fi garantat!

Departajarea concurenţilor se va face măsurând greutatea căcatului de pe talpă.
Dacă vor reuşi mai mulţi să termine traseul fără să se murdărească, vor participa la o probă de departajare organizată tocmai în ţara mamă a acestui sport, România – mai exact în Bucureşti, zona Panduri – 13 septembrie.
În schimb, dacă cineva este atât de imprudent încât să se murdărească mai sus de talpă, va fi descalificat pe loc, fără dreptul de a mai continua traseul.

P.S. În sfârşit vom avea un sport la care vom excela!


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Defulări

‘tu-ţi vangheaua mă-tii, Marean… care te-o fi pus primar la mine în sector?

Să vă ia mama naibii, nesimţiţii dracului care cereţi 5 lei pe-un litru de lapte, în măsura în care îl cumpăraţi de la ţărani cu 50 de bani şi apoi scoateţi ce-i mai bun din el…

Edit (că uitasem): Nu pot să suport jegoşii ăştia de taximetrişti care vor să te fure pe faţă. Păi cum să-mi ofere preţul de 40 de lei pentru o călătorie de 8 lei??

Edit major: Am schimbat numele articolului din Refulări în Defulări, ca urmare a intervenţiei prietenului meu George. El mi-a atras atenţia că acesta ar fi termenul potrivit, iar eu am fost de acord. Mulţumesc, George :*

Dexonline: a refulaa defula


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Prostituţie

Ce urmează să vedeţi înseamnă prostituţie. Pe faţă :)


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

În aşteptarea morţii lui Gheorghe Dinică

Am să încep citând ce am văzut scris de mult pe o maşină a unei firme de construcţii: “Fugi, fugi, vin meseriaşii!” Să fie un fel de motto pentru articol :)

După cum am învăţat şi eu la facultate, în redacţiile de ştiri sunt vizate persoanele care urmează să dea colţul, şi le sunt pregătite articole pentru tragicul eveniment. Când ai aflat că a murit, ai dat publish, vin oamenii şi citesc -> faci audienţă -> vinzi publicitate -> câştigi bani. Ăsta e mersul lucrurilor.

Aşa au făcut şi cei de la Antena 3, s-au pregătit temeinic pentru momentul morţii lui Gheorghe Dinică. Şi au făcut un draft, pe care l-au denumit “NU PUBLICA!! A murit Gheorghe Dinică, unul dintre cei mai iubiţi actori ai scenei româneşti!”.


(click pentru mărire)

Doar că, pare-se, cineva nu a fost îndeajuns de perspicac încât să priceapă subtilitatea din “NU PUBLICA!!”.

Domnişoara Nebuloasa Blondă de pe Twitter a citit ştirea şi a anunţat vestea morţii actorului.
Cei de la apropo.ro au găsit informaţia şi au publicat ştirea, amintind faptul că este doar un zvon.
Despre mondonews nici nu ştiu ce să spun. Aceştia au şters articolul, dar din titlul pe care îl avea, http://www.mondonews.ro/Gheorghe-Dinica-a-murit-inmormantarea-maestrului-va-avea-loc-la-cimitirul-Bellu+id-14845.html, se pare că ştiau deja şi unde va fi înhumat cel care urma să fi fost Gheorghe Dinică.

Dragii mei, Gheorghe Dinică nu a murit!  Să-i dorim multă sănătate şi însănătoşire grabnică.
Antena 3 angajează editor, fiţi pe fază :))

Edit: ştirea mondonews era din 25 octombrie. Ei aflaseră chiar din interiorul familiei preţioasa informaţie.


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Semnături inutile la BEC

După ce am citit această ştire, mi-am pus o întrebare existenţială: de ce mama lor au venit candidaţii cu atâtea semnături?? Dacă legea zice că trebuie minim 200.000 de semnături, chiar e necesar să te spargi în figuri cu 2.536.506 de semnături? Sau cu 1.712.950? Sau cu 1.615.556?

Bine, nu vă gândiţi că semnăturile astea sunt toate pe bune. Că oricum nu poate verifica nimeni nici 200.000.

Oricum, ordinea pe listă se face în felul următor: cei cu partid – primii, cei indepenţi – ultimii, fiecare dintre categorii prin tragere la sorţi. Deci este total irelevant pentru BEC dacă ai n-şpe milioane de semnături sau 210.000.

Eh, oricum banii pe care îi cheltuiesc n-au nicio valoare pentru ei, întrucât au fost furaţi, nu munciţi :)


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

O cinste, şefu’?

Parchez azi undeva pe Splaiul Unirii, la intrarea pe Lipscani. Acolo unde stau ţigani de ăştia care, vezi, te ajută să parchezi ca să marci banu’ că uite ce de ajutor sunt ei.
Şi găsesc loc liber, niciun cioroi pe lângă. Deci nu m-a “ajutat” nimeni. Ies din maşină şi vine unul în fugă spre mine.

- Ce vrei?
- O cinste, şefu’?
- Pentru?
- …

Chiar aşa, bă cioară, pentru ce? Da’ cine eşti tu să-ţi fac eu cinste? Da’ cine-s eu să-ţi fac cinste?

Dacă aş avea buletin dă Bucureşti, l-aş alege pe primul candidat la primărie care ar promite că stopează fenomenul ăsta. Nu e posibil, în tot centrul Bucureştiului e plin de rromi binevoitori.

Acolo la intrarea pe Lipscani e şi o gheretă în care stă un jandarm şi păzeşte o barieră, şi tot acolo un sediu ceva al jandarmeriei. Şi nu le face nimeni nimic.

Că ne-am obişnuit să le facem cinste, nu? Mama lor de jegoşi.


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Învățământul din România

Să fiu scurt, e praf. Să fiu lung, ar trebui să și explic de ce cred eu asta.

Să începem de jos. Se face foarte mare tam-tam că în zonele rurale nu e dezvoltat învățământul și trebuie nuș’ ce investiții de 4 miliarde de euro (după cum am auzit ceva pe la radio). Sunt de acord, școlile trebuie să fie cât de cât ok, dar totuși… 4 miliarde??
Și îmi pun niște semne de întrebare: dacă toți fac atâtea școli, cine o să mai lucreze pământurile, cine o să mai crească animalele? Sau va trebui ceva facultate în care să înveți agricultura primară?

Învățământul universitar este prost din mai multe privințe. Gândiți-vă câte universități fără rost sunt în țara asta. Prin mai toate municipiile reședință de județ este măcar una, la care facultatea se face cu sacoșa și fără prea mari eforturi.
Voi știți câți polițiști au “studiat” dreptul la Suceava și acum au o groază de bani în plus la salariu pentru asta? Vă dați seama la nivel național ce risipă se face pentru atâția deștepți cu studii superioare inventate? (și asta în mai multe domenii, nu doar în baza exemplului meu)
Spunea profesorul meu, domnul Marian Petcu, că Universitatea Valahia din Târgoviște are 500 de angajați. 500! Să vă faceți și în acest caz o idee la nivel național.
Vă dați seama câți bani sunt irosiți pe salariile profesorilor și funcționarilor din acele universități?

Nu sunt de acord nici cu subvenționarea facultății de către stat, decât în anumite cazuri destul de restrânse. Are România o economie atât de puternică încât să ofere învățământ universitar gratuit? Și de la an la an tot crește numărul locurilor subvenționate…
Nici cu bursele nu prea sunt de acord, cel puțin nu în sistemul actual.
Voi știți că la Universitatea Politehnică din București sunt facultăți la care nu se ocupă toate locurile, iar mulți dintre cei care le ocupă au ajuns acolo pentru că nu au intrat unde voiau și au rămas de căruță… și cu toate astea fac fără taxă? Și pe același sistem s-a ajuns ca unii studenți mediocri să primească bursă

Ce-i cu tot rahatul ăsta, în care te obligă să mergi la facultate? Îți dau diploma cu forța, numai s-o iei.
Acum toată lumea aspiră să stea la birou… dar munca de jos cine o va mai face? Cine o să ne mai înalțe casele, cine o să mai fie vânzători, gunoieri sau alți meseriași cărora le este de ajuns și școala generală?

În România ar trebui să avem patru centre universitare: București, Iași, Cluj-Napoca și Timișioara. Cam așa. Și cine e în stare să facă o facultate, să o facă, nu tot prostul.

Ne ducem de râpă, sistematic… Gaudeamus igitur (=să ne bucurăm, așadar)…

P.S. Ar mai fi multe de zis despre subiectul ăsta, dar deja m-am lungit.
P.P.S. Eu am generalizat pentru a crea o viziune de ansamblu. Dacă veți veni cu contraargumente la ce am zis, să aveți și asta în vedere.


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Despre nume prenume

Băi, m-am gândit astăzi la Andreea Marin. De dimineață de la ora 7, chiar.
Și mi-am dat seama că nu-mi place numele ei. Marin. Care de fapt e prenume bărbătesc.

Mi se par ciudate numele de familie care sunt prenume. Nu știu cum s-a ajuns la ele… mai ales la cele femeiești, care mi se par chiar absurde. Adică în societatea noastră patriarhală în care trăim să ai numele ANA, spre exemplu, mi se pare total dubios.

Dacă eram în epoca primitvă, pe când principala formă de organizare obștească era ginta, poate mai înțelegeam. Atunci, săracilor (nu în sens material), li se stabilea apartenența la gintă pe linia descendenței materne, pentru că femeia avea un rol predominant în viața economică și socială.

Mă rog… ‘mnă ziua, domnu’ Ana… pfff, cum sună :)


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Oranj – serviciul de relaţii cu clienţii

Ştiu că e foarte mare probabilitatea ca niciodată să nu citească cineva de la Orange ce scriu eu aici, dar încercăm…

Am o mare problemă cu serviciul clienţi. De fapt, am mai multe probleme :)

Dacă vă aduceţi aminte, mai demult era tasta 0 în meniul principal pentru a intra în vorbă cu un operator. La un moment dat, au zis ei că pentru gestionarea mai bună a apelurilor, scot tasta 0 din meniul principal şi o bagă prin submeniuri, ca să te ajute cineva special pentru problema pe care o ai. Asta ar însemna alocarea unor operatori pentru fiecare submeniu în parte.

Şi cum eram sigur că asta e doar o vrăjeală ieftină, o întreb în seara asta pe o domnişoară: “Auz’, prima dată, vreau să-mi zici mie din ce meniu am ajuns la tine”. Ea… “Păi de unde să ştiu eu din ce meniu aţi ajuns?”. Hop, deci tot îi la grămadă, doar că acum accesul în grămadă se face structurat, nu aşa… alandala. Că suntem serioşi, ce naiba?

Mai pe româneşte, serviciul ăsta clienţi e făcut special să pierzi timpul. Apelul meu din această seară a durat doar 7min 21s, pentru că cine naiba sună vineri seara?? :)) Lumea se petrece, deci ei nu-s ocupaţi.

Cu toate astea, am fost nevoit să ascult ceva ce deja ştiam, şi anume că pot să fac diferite chestii din WebCare şi Webshop, dar tre’ să-şi facă şi ei reclamă. Apoi am dat pe meniul 2, ăla cu abonamente şi am apăsat 0 cu încredere. Cân’ colo, o ia de la început. Stau şi ascult acolo toate chestiile… la sfârşit “apasă asterix să te întorci”. Băăă, vreau la operator!!

Ascult de data asta tot meniul principal, şi apăs 7, cred, la mişto. Bag repede 0, nu merge. Apăs 2. Apăs 0. Sună! În sfârşit, am ajuns!!

Nenii ăştia de la Orange nu ştiu că timpul costă bani, iar eu poate am treburi mai importante de făcut decât să vorbesc cu roboţii lor?? Uhm, şi să nu mai zic de Vodafone la care n-am reuşit nicicum să vorbesc cu un operator, după vreo două conversaţii de juma’ de oră cu robotul.

Gata, că m-am săturat de ei.


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Protest împotriva Poliţiei Române

Am auzit ieri ştirea cum că băieţii vor să scoată în afara legii detectoarele de radar, că cică ăia de le folosesc vor să încalce legea şi să se sustragă de la plata amenzii.

Permiteţi-mi, vă rog =))

Mna, eu sunt de părere că cei care şi-au cumpărat astfel de dispozitive voiau să meargă constant cu 50 km/h, dar să ştie când e radar. Să nu-i ia prin surpindere cumva, să nu facă infarct de la asemenea şoc :))

Uite, d-aia avem bancuri cu poliţişti…

Şi acum, de ce-s eu supărat pe ei. Păi… îi invit pe stimabilii domni poliţişti să facă un drum Bucureşti – Gura Humorului fără să depăşească viteza legală. Să vadă ei în cât timp ajungi la destinaţie. Chiar am să fac un test când mă întorc în Bucureşti: n-am să depăşesc nicio limită, să vedem exact cum stă treaba.

Pe ei oricum îi doare în cur, pentru că bagă sirena şi merg cum vor. Oficialităţile la fel, merg în coloane. Pana mea, aşa mi-ar plăcea şi mie.
Şi dacă sunt cu maşina personală, să nu-mi ziceţi mie că ei respectă legea. “Hai, domn’e, că lucrăm la aceeaşi instituţie…”

Sictir, bă! Să construiţi autostrăzi, să mergem şi noi ca oamenii. Când sunt prin afară şi văd că mai am 200 km până la destinaţie, zic “Bun, în două ore, cel mult, ajung.”, dar când sunt în România, zic “La dracu, încă 4 ore!”. Vi se pare normal?

Lasă, că luăm noi proştii amendă cu 78,02 km/h în localitatea Goleşti, jud. Vrancea, că ne grăbim al naibii prin sectoare de drum cu limita de viteză 50 km/h.

Bleah, ce m-am săturat!!

Şi ca să mă descarc total, trebuie să spun şi că Poliţia Română nu-şi face datoria. Ei vor numai să îţi ia banii, să-şi facă raţia. Adică stau la geană.

Păpuşelor, rolul poliţiei e să asigure bunul mers al lucrurilor. Nu să stea la 8 dimineaţa într-o intersecţie goală şi să-mi ia carnetul că am trecut pe galben. Ăla nu ajută cu nimic.

De asta în Bucureşti e un trafic de rahat, pentru că ei nici măcar nu-s în stare să bage verde intermitent pentru dreapta în intersecţii în care ar fi ceva firesc să fie aşa. Nu-s în stare să sincronizeze semafoarele în fucţie de fluxul de trafic aferent fiecărei străzi. Nu-s în stare să strângă toate rablele care ocupă inutil ‘jde mii de locuri de parcare.

Nu, ei sunt în stare să stea la geană. Bravo! Faceţi o treabă excepţională!!


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)

Shaworma de la Dristor

Pentru că tot stau pe-aproape şi în fiecare zi folosesc staţia de metrou Dristor, m-am gândit să încerc şi eu celebra shawormerie. Ştiţi voi, acolo unde au găsit 7 tipuri de spermă în sosul alb (sau câte or fi găsit).

Au un sistem bine pus la punct pentru trafic intens de fomişti şi mulţi angajaţi. Prezentarea e ok, pare curat, toate bune şi frumoase.

Când am plătit, am spus că vreau o shaworma de aia la 16 lei. Şi… când am văzut cât de mică e lipia, am rămas :O what dă fuck?! L-am întrebat pe gagiu: “asta-i shaworma mare?” El mi-a răspuns că este universală. Nu mică, nu mare.

Am înghiţit în sec. Am mâncat, mi s-a părut obişnuit, nimic ieşit din comun (poate nu mai folosesc elementul magic din sosul alb, care-i dădea savoarea).

Concluzia: mult prea mică şi prea scumpă. Pot să o cataloghez drept shawormerie de fiţe :))

“Fată, ai mâncat shaworma de la Dristor? Hai fată, că acolo mănâncă toţi şmecherii..” bla bla

E prima şi ultima dată.


rss mail Abonează-te, cine ştie când îmi vine o idee genială şi o ratezi... :)





Apasă repejor aici ca să vezi lovingvama cum trebuie. Apasă aici să intri în rând cu lumea bună, folosind FirefoxX

Creative Commons License
© 2007 - 2010 lovingvama
.