Tag Archive for 'bulgaria'

Mă dusei să trec la… Dunăre

Apa aia… mare, traversată de un pod, la capătul căreia este orașul PYSE. Acum sunt cam obosit, dar pot să spun că mi-a plăcut foarte mult.

Mi-am schimbat impresia despre unii oameni (în principiu, în bine). Mâncare, băutură – cât am vrut, gratis. Piscină, sală de forță. Două ore a durat conferința, timp în care mulți n-au scos o vorbă. Cei care au vorbit au fost VisUrât, Zoso, Arhi, Subiectiv (puțin), Paul (puțin), swaMp (puțin) și eu, desigur… gură bogată, ca de obicei :))

E foarte greu să povestesc tot… o să povestească filmulețele, când le voi avea – cât mai repede, sper. Mi-au plăcut oamenii din Neogen, în special Călin Fusu.

// Ce mă enervează că uit… Mâine sper să rezolv cu FTP-ul, să uploadăm toți pozele și filmele.

Condițiile de cazare au fost cu mult peste așteptările mele. Mâncarea a fost foarte bună ( am luat și la pachet, când am plecat :D ). Mă dor vreo doi mușchi de la înot :) Ce-aș vrea să zic mai multe, dar cum spuneam mai sus, memoria mea… bleah! Plus, sunt unele chestii care le țin doar pentru mine. Au făcut parte din distracția de moment, dar nu vor face parte din acest blog.

Listă de întâmplări, cugetări, care îmi vin câte una pe oră (nu sunt în ordine cronologică):

  • de mânuță cu zoso și cu Iulian(?) le-am cântat “La Mulți Ani” lui Subiectiv (de două ori, fără reacții) și lui Călin (care ne-a tratat cu spatele)
  • Andraș (nu cred că am scris bine – staff Neogen) vorbește ca politicienii
  • Călin Fusu (boss Neogen) nu are 6 milioane de euro. Oricum, este un băiat foarte de treabă, de gașcă, cum s-ar spune…
  • Ana nu a dormit la mine în cameră
  • Nici Mihaela de la Bussines Standard (care e speriată de puli bombe)
  • Noro (staff Neogen) s-a dat cu noi la băutură
  • nu am făcut poze/filme că mi-a fost lene (și cred că am să regret)
  • mi-am uitat încălțămintea sport în autocar
  • autocarul e nou (și meseriaș)
  • noroc de Noro (mâine vin la Neogen după adidași)
  • VisUrât se culcă o dată cu ratonii (fără alte dezvăluiri în exclusivitate)
  • Denisa
  • mi-au plăcut extrem de mult dialogurile pe care le-am purtat cu bulgăroaicele: eu în română, ea în bulgară | eu în engleză, ea în bulgară | eu în română, ea în engleză ; oare înțelegeau “ce faci păpușă“, “mersi mult, ești o dulce“, “ah, ce bunăciune“, “scumpa, adu-mi și mie niște pâine“, “ce zâmbet frumos ai“?
  • boyarul e un mini Furdui-Iancu
  • Arhi poate imita o balenă
  • tind să cred că Subiectiv a acționat pe principiul “eu de asta n-am acasă”, când a luat masa cu el
  • Comănescu e cam posomorât (nevasta?)
  • m-am răzbunat pe boyarul, duop ce m-a înecat. L-am înecat, deasemenea :)
  • Bulgaria = pornache
  • piticu a filmat în continuu.. a fost mai rău decât un paparazzi :)

Per total, treabă bună Neogen. Poate mergem și la mare, la vară ;)
Cei care au mai scris despre Blogaria: Arhi, zoso, Canalia, swaMp, Mihaela, Subiectiv, Comănescu, Iulian Enache, Mircea & Iulia Scărlătescu, VisUrât, Denisa

În semn de mulțumire:

Neogen

Senzațional înainte de Blogaria…

Dimineață, la ora 10:30 plec în Bulgaria, la Ruse. Nu singur, ci împreună cu alți distinși blogări. Blogaria (Blog area + Bulgaria) 2007

Blogaria 2007

Pentru că băieții (sau fetele) de la Neogen are bani și e generoși, iată cum sună:

Pe 16-17 iunie te invităm la un weekend de dezbateri, plimbări și băutură..
Ce dezbatem:
– cum creăm content;
– cum ne creștem audiența;
– cum facem bani.
Cam atât, să ramână timp și pentru celelalte două puncte :)
[..]
Neogen asigură transportul (din București), mâncarea și băutura […]

Eu nu știu cum vă sună vouă, dar mie îmi sună a distracție :D

Senzaționalul vine din fața blocului :) Ia să văd dacă recunoașteți… om sau animal?

E om, vă spun eu. Și de la ora 2, până la 4:30 a făcut în continuu așa. Noroc de cântecul meu de dragoste

****

Ca un blogăr consecvent ce sunt, am scris un articol și pentru diseară (când mă voi petrece), care va apărea la ora 21:00 :)

P.S. Numai eu știu cum am făcut ca un film de 2:30 minute să ocupe 3,5GB :))