Ştiu, ştiu… a trecut foarte mult timp. Şi de la excursie, şi de când am scris prima dată despre ea.
Aşa… după cum spuneam, am plecat la Iaşi. Pe drum m-am tot gândit la viaţa asta care se ocupă de nişte coincidenţe de neimaginat 
Deh, “bucuroşi le-om duce toate”, fără alte comentarii.
Pentru că a trecut foarte mult timp, nu mai ţin minte exact firul evenimentelor. Totuşi, am să încerc să povestesc ce-mi aduc aminte.
Iulia era prin oraş cu fostul ei prieten şi cu ceva prieteni de-ai lui. La un moment dat mă sună şi îmi zice să ne întâlnim, că ăia s-au dus să mănânce şi ei îi vine rău de la mirosul de mâncare, plus răul fizic pe care i-l provoacă prezenţa fostului.
Eu m-am simţit cumva în plus, “având acces” la ea doar într-o pauză, cum ar veni.
Ne-am întâlnit în parcarea stadionului Poli Iaşi, undeva pe Copou. Am stat puţin de vorbă, apoi mi-a zis că vrea să se întâlnească şi cu o prietenă. Am plecat după prietena ei s-o luăm de acasă, apoi ne-am întors în parcare. Şi am stat toţi trei în maşina mea, am ascultat muzică faină şi am discutat câte chestii pe care nu le reţin.
Trecuseră deja vreo trei ore, ea nu mai primise nicio veste de la prietenii care mâncau de zor… Oricum, ea a zis că trebuie să plece.
Întâmplător sau nu, exact după ce a deschis uşa de la maşină şi nici nu coborâse bine, începe Rod Stewart să-i zică “I would have given you all of my heart…“. Ea se uită la mine, îmi zâmbeşte şi mă întreabă “Ai făcut intenţionat, aşa-i?“. Eu m-am uitat la ea prelung şi i-am zis “Pa, Iulia.” Nu va şti niciodată dacă a fost o simplă întâmplare sau ceva premeditat de mine. În fond, ce mai contează?
Am aşteptat-o să plece şi mi-a trimis o bezea când a trecut prin dreptul meu. Eu i-am zâmbit şi am mers în spatele ei până drumurile noastre s-au despărţit.
Apoi am mers cu nişte prieteni pe Bucium, să vedem Iaşiul noaptea. Am făcut o singură poză (nereuşită) şi s-a descărcat aparatul. Dar mă voi întoarce, cu bateriile pline 
)
Ultimele comentarii