Tag Archive for 'culturale'

Fată dragă…

Pff, m-a devastat moartea Mădălinei Manole. O iubeam când eram mic…
La unul dintre spectacolele ei i-am dat o floare și m-a pupat. :)

În ultimul timp am ascultat destul de mult piesele sale, mai ales “Tu n-ai avut curaj”, care a rulat și aseară pe CD-ul din mașină.

Bun, vă las cu vreo trei piese care îmi sunt foarte dragi.

Ultima oră

Teatrul Național București, sala mare. Și pe cât de mare, pe atât de plină :)

Am fost împreună cu câțiva colegi de grupă de la facultate, la recomandarea domnului Val Vâlcu. Asta pentru că e singura piesă care se joacă și are legătură cu jurnalismul pe care noi îl studiem cu mândrie. Ultima oră

Un profesor aflat într-o căutare romantică, pe urmele lui Alexandru Macedon, nimerește în jungla presei românești interbelice. Prin ciocnirea dintre două lumi diametral opuse, Mihail Sebastian reușește să construiască o satiră plină de vervă. O cuceritoare poveste de dragoste, în mijlocul unei lumi fără scrupule, nu foarte diferită de cea în care trăim.

Puternicul om de afaceri Grigore Bucșan pregătește o mare lovitură financiară în domeniul cerealelor. Pentru a-și atinge scopul corupe miniștrii, mituiește ziariști, mânuiește destine. Întâmplător însă își intersectează traiectoria socială cu modestul, cinstitul și visătorul profesor de istorie Alexandru Andronic, fascinat nu de bani, nu de putere ci de… Alexandru Macedon. Ce alt final decât o adevărată “lovitură de teatru” poate avea o asemenea întâlnire, când între cei doi intervine și o femeie frumoasă?

Mi-a plăcut că a fost surprinsă foarte bine schimbarea politicii editoriale în funcție de cum vor mai marii… scrie-l de bine, scrie-l de rău, scrie-l de bine, scrie-l de rău, nu vezi că mă enervează? :)

Mircea Albulescu, Claudiu Bleonț, Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Ilinca Goia. Oamenii ăștia chiar sunt talentați, vă garantez eu. Per total, Ultima oră este o piesă frumoasă, care merită văzută.

A fost jucată pentru prima dată în 1955, sub numele Afacerea Protar, cu Radu Beligan în rolul profesorului Andronic.

P.S. Nu uitați de telefoanele mobile :)

Ion Dolănescu, odihnească-se în pace

Da, pentru că a murit ieri, la doar 65 de ani, vreau să vă împărtășesc două melodii de-ale sale.

Când am citit pe twitter că Ion Dolănescu a murit, nu-mi venea să cred. Prima reacție a fost să intru pe un site de știri să văd dacă e adevărat…
Băi, eu am crescut pe muzică populară, iar pe a lui îndeosebi. Era o apariție foarte frecventă în programele de muzică populară ale Radio Iași, așa că dispariția sa mi-a lăsat un fel de gol, m-a făcut să simt o emoție în centrul pieptului (despre care v-am mai spus că e dovada pentru care cred că există ceva mai presus de existența noastră fizică).

Prima piesă, S-a pus luna-n cireșar, este în duet cu Maria Ciobanu, fosta lui nevastă. Știu că după ce s-au despărțit au fost certați foarte mult timp și abia acum câțiva ani s-au reîntâlnit, la insistențele lui Ionuț Dolănescu. Eu cred că iubirea dintre ei doi nu s-a stins și asta se poate vedea și în înregistrările făcute după împăcare.
Oricum, super piesa. Îmi place foarte foarte mult.

A doua din micuțul playlist este Drumul gării din Beclean, în duet cu Tiberiu Ceia. Motivul pentru care am ales-o este simplu: îmi accentuează dorul pe care i-l port Ardealului, de fiecare dată când o ascult. “Drumul gării din Beclean… și-o fată de ardelean” \:D/

Ion Dolănescu n-a fost chiar ușă de biserică toată viața lui, dar în ultimul timp s-a mai schimbat. Oricum, despre morți, numai de bine. Să ne amintim cu drag de muzica lui!

Străini în noapte

Pe 9 martie am fost la Opera Națională București pentru spectacolul de teatru Străini în noapte.

Recomandarea mi-a făcut-o fratele meu, care mi-a zis că trebuie neapărat să merg să o văd.
Și cum mă plimbam cu Andrei prin Unirii, am trecut pe lângă un centru de vânzări de bilete la diferite evenimente. Nu-i mai știu numele. vreaubilet.ro, s-ar putea. Mi-a sărit în ochi afișul pentru piesă și nu m-am gândit prea mult până să-mi cumpăr bilet.

Păi, să vă spun. Florin Piersic și Emilia Popescu, în regia lui Radu Beligan. E de-ajuns? :)

Începutul pare a fi destul de slab, chiar puțin plictisitor pe alocuri. Apoi intervin unele schimbări care ajung să te țină cu sufletul la gură. Ceea ce este cu adevărat impresionant la piesa asta reprezintă trecerile bruște de la o stare la alta și finalul total imprevizibil.
Dacă unele părți le-am intuit destul de ușor, la final chiar nu mă așteptam. Nu are rost să spun mai mult, pentru că aș strica tot farmecul.

În încheiere, vreau să rog toți cititorii acestui articol să își închidă naibii telefoanele mobile când merg la teatru!! (sau să facă tot ce le stă în putință să nu se audă sunând)